Generația copiilor cu tableta în mână. Când devine toxică, cu adevărat, tehnologia

Specialiștii susțin că părinții le dau copiilor tableta sau telefonul mobil de la vârste tot mai mici, considerând că în felul acesta suplinesc lipsa de interacțiune pe care un copil ar trebui să o aibă în mod obișnuit, în parc sau în fața blocului. Dacă micuții din vechea generație aveau libertatea să meargă afară neînsoțiți, ajunși acum la maturitate și având proprii copii, ei consideră că, în prezent, copiii lor nu pot face același lucru fără a fi supravegheați, cel mai des invocat motiv fiind acela că în prezent lumea nu mai este la fel de sigură cum era în urmă cu, să spunem, 20 de ani. Părinții din ziua de astăzi consideră că a nu-ți neglija copilul înseamnă a ține sub control fiecare lucru pe care acesta îl face.

„Cred că părinții copiilor de acum ar trebui să-și pună foarte serios întrebarea de ce anume îi protejează și să răspundă extrem de sincer la ea. Nu cumva există și cealaltă extremă, un fel de opus al neglijării? Pun această întrebare pentru că eu n-am cunoscut până acum vreun copil sau vreun adolescent care să nu folosească tableta, computerul sau telefonul altfel decât ca pe un paliativ al relațiilor sociale nesupravegheate de un adult. Ei folosesc mediul digital pentru a comunica cu cei de vârsta lor, fie prin a colabora într-un joc, fie pentru a discuta. Pentru copiii mici, jocurile digitale înlocuiesc jocurile cu alți copii”, explică pentru Gândul psihoterapeutul Carmen Toader. 

Și, odată cu apariția atâtor mijloace de comunicare, acest control permanent a devenit și mai pregnant. Telefonul mobil, de exemplu, a devenit un dispozitiv a cărui utilizarea are consecința imediată în incapacitatea noastră de a sta singuri. Acesta ne face să fim permanent disponibili și să le pretindem și celorlalți aceeași disponibilitate neîntreruptă, după cum explică psihoterapeutul. Chiar dacă părinții de astăzi nu au crescut cu toate aceste gadgeturi, ei și le-au însușit treptat și acum întreaga societate se concentrează în jurul ideii de „cât mai repede”, iar oamenii nu mai au răbdare. Vor să primească răspunsuri imediat și să le fie satisfăcute dorințele tot atât de repede. Copiii din ziua de astăzi, crescând cu aceste dispozitive la îndemână, devin tot mai puțin reflexivi, mai nerăbdători, mai puțin toleranți la frustrare. 

POLITICĂ Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, REFUZĂ propunerea de a candida la Preşedinţie: „Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul”

21:43

TRAGEDIE Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a PRĂBUȘIT peste mai multe magazine din centrul unui oraş turistic din Brazilia

21:16

„Asta se întâmplă tocmai pentru că e greu și pentru noi să diferențiem lumea digitală de viața de zi cu zi. Cu alte cuvinte, una dintre cele mai intense angoase, mai greu de suportat, exprimat sau recunoscut față de noi înșine a devenit teama de singurătate, teamă care se transmite, desigur, și copiilor noștri. De pildă, ei capătă niște obișnuințe: dacă noi îi pretindem copilului să ne răspundă mereu pe loc la telefon și el va cere tuturor același lucru, iar astfel se construiește o lume claustrofobă, în care ne simțim vinovați dacă nu suntem moment de moment alături de cei cu care, de fapt, ar trebui să simțim nevoia de a comunica doar în anumite împrejurări. De asemenea, dacă noi stăm tot timpul acasă cu nasul în tabletă, ar fi inutil să le cerem copiilor noștri să citească o carte”, spune Carmen Toader. 

Și totuși, această poblemă nu se poate rezolva, potrivit specialiștilor, prin intermediul interdicției. Dacă părintele nu îl lasă pe copil să se joace pe tabletă, acel copil va vedea dispozitivul ca pe un premiu și va tânji după el. „Pe de o parte poate intra în război cu părinții. De pildă, nu mai vrea să mănânce sau să învețe, și, pe de altă parte, poate să rămână pe viață cu această atitudine care îl va împiedica și ca adult să caute plăcerea în orice altă parte”, potrivit psihoterapeutului. 

Adevărata provocare intervine în momentul în care părinții trebuie să învețe ei înșiși care sunt punctele pro și punctele contra ale lumii digitale și să își educe copiii în spiritul folosirii benefice a mediului virtual și a diverselor gadgeturi.

MEDIUL DIGITAL NU IZOLEAZĂ: „Singura recomandare pe care o am este să i se pună la dispoziție un computer unui copil care intră în adolescență”

Psihoterapeutul Carmen Toader a explicat, pentru Gândul, că utilizate corect, gadgeturile și mediul virtual nu sunt menite să acționeze într-un mod negativ asupra copiilor. Din contră, aceste gadgeturi și utilizarea lor pentru comunicare atunci când acest proces nu este posibil în mod tradițional, față în față, au rolul de a spori capacitatea de comunicare și de a înlesni relațiile interumane. Specialiștii consideră că atunci când un copil ajunge să își construiască aceste relații exclusiv prin intermediul mediului online, atunci la bază se regăsește o problemă de adaptare socială, care poate avea cauze diverse.  

„În dezvoltarea normală a unui copil până după adolescență, mediul digital este un paliativ al relațiilor sociale cu cei de aceeași vârstă cu el. În cel mai bun caz le întreține și le încurajează. În cel mai rău caz le înlocuiește total, însă nu pentru că există, ci pentru că un copil care alege relațiile pe internet are deja probleme să se adapteze în grupurile sociale din care ar putea să facă parte. Ori n-are curajul s-o facă, ori întâmpină tot felul de probleme: teama de respingere, nevoia ca toți ceilalți să facă doar ce vrea el, neputința de a empatiza cu alții”, explică psihoterapeutul, care susține că între cazurile de acest fel pe care le-a întâlnit s-au numărat adolescenți „atât de dezamăgiți de lumea reală, încât a fost nevoie de o terapie de lungă durată ca să-și recapete speranța”.

„Dacă un adolescent – căci doar în cazul acestui segment de vârstă se poate vorbi de dependență – se izolează de familie, școală și colegi, și stă toată ziua cu ochii lipiți de monitor, această dependență reprezintă un simptom al faptului că nu vrea și/sau nu poate să-și facă prieteni sau să facă față lumii reale, pe care o părăsește, preferând lumea virtuală. Acea lume virtuală îi satisface dorințele sau fantasmele mai ușor, deseori adolescenții primesc satisfacție fără a face prea multe eforturi. De asemenea, este un mod prin care el își face rău și prin care își face părinții să sufere„, continuă Carmen Toader. 

Cu toate acestea, specialistul susține că problema cu adevărat gravă nu este utilizarea gadgeturilor de către copil, ci refuzul acestuia de a vorbi la telefon sau de a se juca pe tabletă. Acest lucru se traduce drept o existență a nevoilor limitate, nepotrivite vârstei lui și puțina importanță pe care copilul sau adolescentul o acordă obiceiurilor pe care le au colegii sau prietenii lui și nu vrea să intre în competiție cu aceștia. 

„Pe scurt, mediul digital nu izolează, ci din contră, oferă posibilitatea unor relații sociale suplimentare sau le completează pe cele reale, iar dacă adolescentul sau copilul e izolat și nu vrea să iasă din casă, acesta este un simptom al inadecvării lui sociale din alte motive. Singura recomandare pe care o am în ce privește limita de vârstă este că, dacă e posibil, să i se pună la dispoziție un computer unui copil care intră în adolescență. Aceasta este vârsta când ar trebui să-și aleagă viitoarea profesie și nu-i strică să știe cum să se descurce pe un computer”, concluzionează Carmen Toader. 

JOCURILE PE CALCULATOR: prieten sau dușman

O altă întrebare pe care și-o pun de foarte multe ori părinții este aceea dacă jocurile pe calculator sunt sau nu benefice pentru copilul lor. Răspunsul stă, la fel ca și în cazul utilizării gadgeturilor, alegerea jocului potrivit. Da, există și jocuri din care copilul nu obține niciun beneficiu, însă există jocuri pe care chiar psihoterapeuții le recomandă în timpul terapiilor pe care le fac cu adolescenții sau copiii. Părinții se tem, deseori, de jocurile care promovează violență și care sunt tot mai frecvente în ultimul timp. Specialiștii susțin contrariul, că aceste jocuri nu stârnesc agresivitatea ci, din contră, îi ajută pe cei mici să și-o stăpânească. 

„Ce ar putea să facă un copil dacă nu se joacă pe tabletă? Păi, să se joace cu jucării. Ce este jocul? O fantasmă pusă în act, ca un teatru, cu obiecte – jucării – ce simbolizează dorințele, fricile, speranțele copilului. Lăsați doi sau mai mulți copii mici să se joace singuri și o să vedeți că jocul lor va conține violență sau diverse forme de agresivitate și conflict. Basmele conțin același lucru. Toți oamenii, inclusiv copiii, au o latură agresivă. Dacă vreți, ea este o componentă a instinctului de supraviețuire; dacă nu ar exista, am muri. Desenele animate sau jocurile violente nu trezesc în copii agresivitatea, ci le-o validează și îi ajută s-o elaboreze, la fel ca jocurile violente ale copiilor mici, de pildă cu super-eroi, sau jocurile competitive ale celor mai mari, ca Monopoly sau orice joc unde cineva câștigă. Distrugerea și creativitatea merg mână în mână și, fără a putea să suporți agresivitatea ta sau a altora, ai fi dominat de propria-ți distructivitate și n-ai putea să construiești nimic niciodată chiar poate și pentru că nu te crezi în stare”, susține Carmen Toader. 

Potrivit psihoterapeutului, jocurile sunt departe de a promova violența și au, mai degrabă, rolul de a-i ajuta pe cei care le joacă să-și „descarce” frustrările și agresivitatea. „În fond e mai bine să arunci cu pietre într-un monstru cu trei capete decât în colegul tău de bancă, cu care ai intrat în conflict la ora de matematică”, explică aceasta. 

Jocurile îi pot învăța pe copii multe lucruri. În ele nu există doar violență, ci de cele mai multe ori încurajează gândirea, reflexele, originalitatea și creativitatea. În multe dintre ele copiii rezolvă probleme ca la școală. Există chiar și romane interactive sau programe educaționale.

Percepția greșită asupra jocurilor pe calculator care începe să câștige tot mai multă popularitate în ultimul timp este, de fapt, suma înconștientului uman care, potrivit psihoterapeutului, „are tendința să caute mereu vinovați și întotdeauna să gândească în extreme, de obicei după cum ne convine în momentul respectiv sau după cum ne impune istoria noastră de viață. Însă întotdeauna lucrurile sunt gri, mereu se poate și una și alta, de pildă în acest caz nu e bine nici ‘toată ziua’, nici ‘deloc’ sau ‘niciodată'”, după cum susține Carmen Toader.