Geoană: Politicienii de dreapta din Germania au adoptat un ton arogant față de muncitorul român
Â
Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, astăzi, în discursul rostit la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Cluj, că nu apreciază modul politicienilor de dreapta din Germania, care au adoptat un ton "discriminatioriu și arogant față de muncitorul român".
"Este meritul vostru că avem forță de muncă calificată la Cluj. Este meritul școlii românești, care a dat oameni ce pot atrage investiții în această zonă, a spus Geaonă, referindu-se la investiția Nokia de la Jucu.
De asemenea, președintele PSD și-a exprimat temerea că România ar putea să pierdă investiția Ford de la Craiova, din cauza "unui dosar prost pregătit de Guvern care nu și-a făcut datoria".
Închiderea uzinei Nokia de la Bochum pune în pericol direct 2.300 de locuri de muncă și, indirect, alte câteva mii, într-o regiune aflată în plină restructurare și care încă mai are de suferit ca urmare a închiderii minelor de cărbune.