Prima pagină » Știri » Geoană: România se va achita de obligațiile asumate cu FMI, Banca Mondială și UE

Geoană: România se va achita de obligațiile asumate cu FMI, Banca Mondială și UE

Președintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a dat, joi, în cadrul unei dezbateri pe teme economice, un semnal oficial, în nume propriu, precizând că România se va achita de obligațiile financiare asumate cu FMI, BM și UE, în pofida crizei politice pe care o traversează.

Președintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a dat, joi,în cadrul unei dezbateri pe teme economice, un semnal oficial, înnume propriu, precizând că România se va achita deobligațiile financiare asumate cu FMI, BM șiUE, în pofida crizei politice pe care o traversează.

„Asigurarea finanțării externe în acest moment reprezintă oprioritate absolută. Nu există soluții alternative. Poate peste unan, când va trece criza, când se va atenua criza, ne vom puteagândi, eventual, la alte surse. Azi vreau să dau un semnal oficalîn numele meu și în capacitatea politică pe care o am – și vomvedea ce se va întâmpla și în viitor – că România se va achita deobligațiile asumate cu Fondul Monetar, Banca Mondială și ComisiaEuropeană”, a spus Geoană, la dezbaterea „Pulsul economieireale”.

El a arătat că, în acest moment, este necesară rezolvarea rapidăa crizei politice, pe de o parte, și asigurarea instituțiilorfinanciare internaționale că, indiferent de momentul pe care îltraversa, România se va achita de obligațiile sale cu FMI, BM șiUE, pe de altă parte.

„Săpătămâna viitoare, când delegațiile Fondului Monetar și aBăncii Mondiale vor veni la București – și sper să nu își amânevenirea, în pofida crizei politice – vreau să le asigur personal -și sper ca și ceilalți lideri politici, sunt convins că și domnulAntonescu, liderul PNL, și toți cei care au un cuvânt de spsu înpolitica românescă – că este o obligație să asigurăm finanțareaexternă și să evităm momente extrem de delicate”, a subliniatGeoană.

Mediafax

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?