George Orbean nu a fost validat de plen ca președinte-director general al TVR
Senatorul Marius Oprea a anuntat de la tribuna Parlamentului că au fost prezenți 199 de parlamentari, întregistrându-se 189 de voturi exprimate, 4 anulate, 130 de voturi ”pentru”, 55 ”împotrivă”.
„BP au constatat că în sala de plen nu a fost întrunită majoritatea legală pentru alegerea președintelui-director general”, a spus Marius Oprea.
Valeriu Zgonea a anunțat că marți la ora 18.00 va fi reluată procedura.
Parlamentarii s-au întrunit la ora 10,30 pentru a vota șeful TVR, în condițiile în care doar 147 de deputați și senatori și-au înregistrat prezența.
După o pauză de consultări în care președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a încercat să-l convingă pe premierul Dacian Cioloș să emită o OUG care să permită numirea unui șef interimar al televiziunii publice, cvorumul a fost asigurat la limită, prin prezența a 274 de deputați și senatori în plen – numărul necesar fiind 272 de aleși.
Parlamentarii au votat cu bile, dar s-au înregistrat 189 de voturi exprimate.
PNL a acuzat PSD de boicot, social-democrații fiind nemulțumiți de nominalizarea reprezentantului Guvernului, George Orbean, ca președinte-director general de către noul CA în defavoarea Irinei Radu.