Georgiana Patzaichin, într-un interviu acordat revistei „Femeide10”: „Eu tot pe Ivan l-aș alege”
Marele canotor român Ivan Patzaichin a murit duminică la vârsta de 71 de ani. Acesta era căsătorit de peste 40 de ani cu Georgiana Patzaichin, care spunea, în urmă cu câțiva ani, într-un interviu oferit revistei „Femeide10”, că dacă ar mai fi să trăiască o viață, l-ar alege tot pe Ivan Patzaichin ca partener.
„Pot să afirm că, de-ar fi să mai trăiesc o viață, tot pe el l-aș alege! Și încă ceva:
„ Pentru felu’-n care-mi spui te iubesc!,
Plin de simplitate,
Pentru aceste toate daruri minunate,
Îți mulțumesc!” – Spunea Georgiana Patzaichin în interviul citat.
În cadrul aceluiași interviu, soția canotorului spunea despre acesta că nu era un om vorbăreț, preferând acțiunile în schimbul vorbelor: „Din păcate, este tăcut și acasă. Trebuie îndeplinite muuulte condiții pentru ca să devină locvace. După o viață trăită departe de casă, în care avea statutul de oaspete drag, a venit vremea să învățăm să conviețuim împreună, respectându-ne reciproc intimitatea și tabieturile dobândite în timp. Cum este de așteptat, „excelează” la tot ce ține de curățatul, gătitul și… mâncatul peștelui. Altfel, se oferă să mă ajute la treburile casnice și, mai ales, la cumpărături. Iar eu accept cu plăcere, pentru că nici eu nu mai sunt ce-am fost odată…”, mai dezvăluia soția sportivului.
„Cererea în căsătorie s-a produs la fel de fulgerător”
„Cererea în căsătorie s-a produs la fel de fulgerător, neașteptat și simplu. Am decis să petrecem revelionul împreună cu prietenii mei din Ploiești, acasă la regretatul și minunatul actor Zephi Alșeck, a cărui fiică este una dintre prietenele mele. Și atunci ca și-acum, i-a cucerit pe toți cu timiditatea lui, cu aerul lui de adolescent fâstâcit, prins cu lecția neînvățată, ori de câte ori trebuie să vorbească despre sine. Era revelionul 1976, anul Jocurilor Olimpice de la Montreal pentru care se pregătise temeinic timp de 4 ani.La miezul nopții, când am ciocnit cupele cu șampanie, mi-a mărturisit că dorința lui cea mai mare este să ne căsătorim. „Ce-mi răspunzi?”- m-a întrebat el, gâtuit de emoții. Crezând că este o glumă, i-am răspuns că nu am nimic împotrivă. „Bine, ține minte ce ai răspuns!”
Ne-am căsătorit pe 14 februarie, pentru că pe Ivan îl aștepta un an extrem de greu, cu obiective clare și ambițioase care puteau fi atinse mai lesne în doi”, dezvăluia Georgiana Patzaichin.