Prima pagină » Știri » Georgică Cornu și fostul șef al PSD Orșova, reținuți în dosarul de evaziune fiscală de 10 milioane de euro

Georgică Cornu și fostul șef al PSD Orșova, reținuți în dosarul de evaziune fiscală de 10 milioane de euro

Georgică Cornu și fostul șef al PSD Orșova, reținuți în dosarul de evaziune fiscală de 10 milioane de euro
Georgică Cornu și fostul șef al PSD Orșova, reținuți în dosarul de evaziune fiscală de 10 milioane de euro

Potrivit unor surse judiciare, în urma audierilor care s-au desfășurat, joi după-amiază, la sediul Poliției Județene Mehedinți, la finalul celor 25 de percheziții desfășurate în județele Mehedinți, Timiș, Caraș-Severin și Arad, au fost reținute pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, cinci persoane, între care omul de afaceri Georgică Cornu și fostul președinte al PSD Orșova Constantin Popescu, ambii fiind suspectați de evaziune fiscală și spălare de bani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În urma perchezițiilor, au fost audiate în total 15 persoane, dintre care cinci au fost reținute, restul fiind cercetate în libertate.

Astfel, printre cei audiați în dosar se numără fiul lui Constantin Popescu, Valentin Popescu, care deține funcția de director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mehedinți, acesta urmând să fie cercetat în stare de libertate, aceeași măsură fiind luată și în cazul mamei fostului președinte al CJ Mehedinți Adrian Duicu. Ana Duicu este administrator al unei societăți comerciale implicată în dosarul în care anchetatorii susțin că s-au emis facturi fictive în valoare de peste 45 de milioane de euro, prejudiciul adus statului fiind de peste zece milioane de euro.

Cei reținuți urmează să fie prezentați Tribunalului Mehedinți cu propunere de arestare preventivă.

Totodată, anchetatorii au pus sechestru asigurător pe mai multe autoturisme de lux ale oamenilor de afaceri implicați în dosar, pe sume de bani, atât în numerar, cât și sub forma unor creanțe, spun sursele judiciare.

Un număr de 25 de percheziții au avut loc, joi dimineață, în patru județe, la locuințele unor persoane suspectate de evaziune fiscală și spălare de bani, cu un prejudiciu de peste 10 milioane de euro.

Polițiștii din Mehedinți, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au făcut percheziții în județele Mehedinți, Arad, Caraș-Severin și Timiș, la sediile unor societăți comerciale și la locuințele unor persoane. Astfel, 17 percheziții s-au desfășurat în Mehedinți – în Drobeta Turnu Severin, Orșova și Strehaia -, două în județul Timiș, cinci în Caraș-Severin și una în Arad.

„În fapt, în perioada 2008-2014, 32 de persoane, având calitate de reprezentanți legali (asociați, administrator, împuterniciți) ai 35 de societăți comerciale, ar fi pus la punct un circuit infracțional evazionist, bazat pe un sistem financiar – bancar fraudulos, în care ar fi fost implicate firmele controlate de ei în mod direct sau prin persoane interpuse. Aceștia ar fi înregistrat, în contabilitatea firmelor, mai multe facturi fiscale emise în baza unor operațiuni comerciale fictive (reprezentând cheltuieli cu achiziția de materiale de construcții, piese și componente auto etc.) în valoare de peste 45.000.000 de euro, pentru care ar fi dedus ilegal taxa pe valoare adăugată și ar fi diminuat artificial impozitul pe profit. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 10.000.000 de euro”, potrivit unui comunicat al Poliției Române.

Conform sursei citate, prin efectuarea mai multor operațiuni/tranzacții financiare, constând în depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de „rularea” acestor valori prin conturile bancare ale societăților implicate, ar fi fost disimulată adevărata natură a provenienței banilor, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală.

Acțiunea s-a desfășurat în cadrul a două dosare penale aflate în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Județene Mehedinți, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.

Surse judiciare spuneau că în acest caz sunt vizați și directorul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mehedinți, Valentin Popescu, dar și tatăl său, fostul șef al PSD Orșova Constantin Popescu, anchetatorii făcând percheziții atât la locuințele celor doi din Orșova și Drobeta Turnu Severin, cât și la sediul societății Floricola din Orșova.

Constantin Popescu a fost președinte al filialei Orșova a PSD din 2011 până în aprilie 2014 și este cunoscut drept un apropiat al fostului președinte al Consiliului Județean Mehedinți Adrian Duicu, alături de care este trimis în judecată într-un dosar de corupție, în care ambii au fost arestați preventiv în aprilie 2014, ulterior fiind puși sub control judiciar.

De asemenea, Constantin Popescu a fost trimis în judecată, pentru date de mită, și în dosarul în care prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Orșova, Carmen Sîrboiu, este acuzat de trafic de influență, luare de mită, instigare la folosire de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite, tentativă la abuz în serviciu în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul a unor foloase necuvenite.

Constantin Popescu deține societatea Floricola, care asigură serviciile publice de salubrizare, alimentare cu apă și canalizare în municipiul Orșova, prin contract de concesiune încheiat în 2006 pe o perioadă de 25 de ani.

Fiul lui Constantin Popescu, Valentin Popescu, este directorul Direcției Generale pentru Protecția Copilului Mehedinți din anul 2012.

Omul de afaceri Georgică Cornu mai este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de trei milioane de euro, în care a fost reținut, în 13 mai 2015, ulterior fiind plasat în arest la domiciliu. În același dosar, fostul asociat al lui Cornu Lucian Caraiman și un șofer al grupului de firme Confort sunt cercetați sub control judiciar.

Potrivit unui comunicat de presă transmis la acea vreme de DIICOT, omul de afaceri Georgică Cornu, fostul său asociat în grupul de firme Confort Lucian Caraiman și un alt reprezentant al societăților sunt suspectați de constituire a unui grup infracțional organizat, folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, delapidare în formă continuată și spălare a banilor.

Anchetatorii mai arătau că omul de afaceri Georgică Cornu ar fi inițiat grupul infracțional organizat în august 2012, ceilalți doi suspecți ocupându-se de scoaterea din patrimoniul SC C&C Confort SRL a unor bunuri libere de sarcini, pentru a împiedica executarea acestora, pentru ca mai apoi acestea să fie trecute sub controlul liderului grupului.

„Începând cu 27 august 2012, suspecții Georgică Cornu și Lucian Caraiman, reprezentanți ai SC C&C MH Confort SRL, prin tranzacții frauduloase succesive, au scos din patrimoniul societății comerciale patru bunuri imobile în valoare de 11.990.031 lei, care, în drept, au ajuns în proprietatea SC Gorno CG SRL, iar ulterior, prin radierea acesteia, bunurile respective au intrat în proprietatea personală a unui membru al grupării. Din cercetările făcute în cauză a rezultat că, în fapt, proprietarul bunurilor a fost Georgică Cornu”, arăta sursa citată.

Prejudiciul în acest caz este de 11.990.931,39 lei, reprezentând valoarea bunurilor imobile scoase în mod fraudulos din patrimoniul SC C&C MH Confort SRL, prin fraudarea creditorilor acestei societăți, inclusiv Ministerul Finanțelor Publice prin ANAF Timiș, preciza DIICOT.

La jumătatea lunii martie, locuința lui Georgică Cornu a fost de asemenea percheziționată, el fiind ulterior reținut de Parchetul Tribunalului Mehedinți, pentru evaziune fiscală și spălare de bani, apoi arestat la domiciliu, măsura fiind înlocuită în final cu controlul judiciar.

Omul de afaceri Georgică Cornu, numit și „regele asfaltului din Banat”, deține grupul de firme Confort și are afaceri și în comerț. El mai are și un centru de echitație la Herneacova, proprietate care se întinde pe 12.000 de hectare. El a fost președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș.

Autor

Citește și