Germania a inclus șapte județe din România în lista „zonelor de risc”, în contextul numărului mare de infectări cu Covid-19 din acele zone
Șapte județe din România au fost incluse de autoritățile germane în lista „zonelor de risc“ , în contextul numărului mare de infectări cu Covid-19 din acele zone, potrivit Ministerului Afacrilor Externe (MAE) din țara noastră.
Ca urmare a noilor decizii adoptate, șapte județe din România, Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți şi Timiş, au fost incluse pe lista zonelor de risc.
Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv de vineri, 7 august. Partea germană a informat partea română cu privire la măsurile luate, pe canale diplomatice, anterior deciziei de revizuire a condițiilor, informează sursa citată.
„Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră pe teritoriul Republicii Federale Germania după ce s-au aflat într-una dintre zonele/regiunile incluse în lista „zonelor de risc“ trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecția cu COVID-19, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Germaniei”, se arată într-un comunicat transmis, sâmbătă, de MAE.
Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autoritățile locale de sănătate.
În cazul neîndeplinirii acestei obligații, autoritățile germane pot refuza intrarea sau vor dispune măsura autoizolarii la domiciliu. Indiferent de opțiunea aleasă, testarea este obligatorie pentru toate persoanele care vin din zonele de risc.
Măsura autoizolarii la domiciul nu se va aplica celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania. În schimb, daca testul este efectuat la momentul sosirii în Germania, se va dispune măsura autoizolarii până la primirea rezultatului testului.
De asemenea, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o „zonă de risc” (inclusiv din cele șapte județe menționate) sunt obligate să completeze un formular de localizare a cărui variantă în limba engleză – Public Health Passenger Locator Form – poate fi regăsită la: https://www.rki.de/DE/Content/Infekt/IGV/Aussteigekarte_Fluggast_EN.pdf?__blob=publicationFile.
Informații cu privire la noua măsură de actualizare a „zonelor de risc“ prin includerea în listă a unor județe din România sunt disponibile la: https://www.rki.de/DE/Content/InfAZ/N/Neuartiges_Coronavirus/Risikogebiete_neu.html (lista completă și actualizată a zonelor de risc).
Regulile de conduită, restricțiile și măsurile de relaxare decise la nivelul fiecărui land german pot fi accesate pe pagina cancelariei federale:
https://www.bundesregierung.de/breg-de/themen/coronavirus/corona-bundeslaender-1745198.
De asemenea, informații cu privire la măsurile adoptate de autoritățile germane ori recomandările pe care acestea le fac populației pot fi accesate în mai multe limbi de circulație internațională: germană, engleză, franceză.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: + 49 30 21239555, + 49 30 21239514 şi + 49 30 21239516, Consulatului General al României la Bonn: +49 228 6838135; +49 2286838211; + 49 228 6838244; + 49 228 6838254 şi Consulatului General al României la München: +49 89 553307; +49 89 98106143, Consulatului General al României la Stuttgart +49 711 664 86 11, +49 711 664 86 12, +49 711 664 86 13, +49 711 664 86 14 și +49 711 664 86 15, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Berlin + 49 160 157 9938, oficiului consular al României la Bonn +49 173 5757 585, oficiului consular al României la München +49 160 208 7789 şi oficiului consular al României la Stuttgart +49 171 681 3450.
Peste 150 de români repatriați, după ce au lucrat la o fermă din regiunea germană Dingolfing-Landa. Care este legătura cu Covid-19
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță, prin intermediul unui comunicat, că 153 de cetăţeni români lucrători la o fermă din regiunea germană Dingolfing-Landau au fost repatriaţi, în cursul zilei de vineri, cu o cursă aeriană tip charter, costurile fiind suportate de către autorităţile germane.
Dintre aceștia, 137 deţin trei teste negative de Covid-19 şi 16 dintre ei au fost confirmaţi iniţial pozitiv şi au finalizat perioada de izolare prevăzută de legislaţia germană, dar şi-au exprimat dorinţa de a reveni în România.
La ferma din Germania se mai află 55 de cetăţeni români
La aceeași fermă se mai află 55 de cetăţeni români care au fost testaţi negativ, precum şi 131 dintre cei care au fost iniţial testaţi pozitiv şi care şi-au încheiat perioada de izolare.
MAE precizează că reprezentanţii oficiului consular menţin legătura cu autorităţile bavareze competente în vederea identificării unor noi variante de transport către România, dacă persoanele în cauză vor dori repatrierea.
La aceeași fermă, aproximativ 150 de români au fost confirmați cu COVID-19, la sfârșitul lunii iulie
Ministerul Afacerilor Externe a transmis, în data de 27 iulie, că aproximativ 150 de români care lucrau la o fermă din Germania, se numără printre cei 174 de persoane confirmate cu infecția cu noul coronavirus.
Inițial, sute de români de la ferma din Germania au fost băgați în carantină
Ferma din Germania în care lucrează peste 400 de români a fost băgată în carantină, pe 26 iulie, după ce autorităţile locale au dispus testarea întregului colectiv.
După ce în presa germană a apărut informaţia potrivit căreia muncitori de la fermă din regiunea Dingolfing-Landau, Germania, au Covid, Consulatul General al României la München s-a autosesizat şi a făcut demersuri pentru a obţine informaţii suplimentare referitoare la cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate.
Potrivit informaţiilor preliminare comunicate de către reprezentanţii fermei reprezentanţilor Oficiului consular, autorităţile locale au dispus testarea întregului colectiv şi plasarea fermei în carantină.