Prima pagină » Știri » Germania vrea să elimine testele gratuite pentru depistarea COVID-19: „Trebuie să ne convingem prietenii să se vaccineze“  

Germania vrea să elimine testele gratuite pentru depistarea COVID-19: „Trebuie să ne convingem prietenii să se vaccineze“  

Germania vrea să elimine testele gratuite pentru depistarea COVID-19: „Trebuie să ne convingem prietenii să se vaccineze“   

În ideea de a încuraja campania de vaccinare, Guvernul Germaniei vrea să pună capăt, din luna septembrie, testelor Covid-19 gratuite. Până în prezent, 51% dintre germani au fost complet vaccinaţi, dar experţii spun că nu este suficient pentru a preveni al patrulea val al pandemiei.

Ministrul Finanţelor, care este şi candidat la funcţia de cancelar din partea social-democraţilor (SPD), Olaf Scholz, precum şi premierul bavarez Markus Söder au susţinut măsura, argumentând că banii publici nu ar mai fi cheltuiţi pentru cei care nu sunt vaccinaţi. Testele gratuite costă guvernul circa 3,4 miliarde de euro, potrivit Bild, potrivit Digi24.

„Este o chestiune care ne afectează pe fiecare dintre noi”

„Trebuie să ne convingem prietenii să se vaccineze. Aceasta este o chestiune care ne afectează pe fiecare dintre noi”, a spus Scholz.

De asemenea, politicienii germani încurajează oamenii să se vaccineze, pe măsură ce se apropie noul an şcolar.

Thorsten Frei, viceliderul grupului parlamentar CDU/CSU, al partidelor de centru-dreapta, a declarat că testele ar trebui să fie în continuare gratuite pentru copii, deoarece aceştia nu sunt încă eligibili pentru vaccinarea anti-Covid.

În prezent, germanii sunt obligaţi să prezinte un test Covid negativ dacă doresc să intre în birouri, în unele magazine şi restaurante şi pot primi teste gratuit, locurile pentru testare fiind suplimentate în ultimele luni.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și