Gest disperat al unui copil de 10 ani din Iași după ce s-a certat cu părinții

Publicat: 18 04. 2015, 14:38

Polițiștii ieșeni au fost solicitați să intervină în cazul unui copil de zece ani, din localitatea Hălceni, comuna Șipote, care a încercat să se spânzure într-o anexă a gospodăriei.

Băiatul ar fi fost descoperit de către fratele său, în vârstă de nouă ani, care i-ar fi tăiat funia de care atârna și i-a chemat pe părinți.

„Este vorba despre un copil de zece ani, care, supărat că familia nu a vrut să îl ia la un praznic, ar fi încercat să se sinucidă într-o anexă a gospodăriei”, a declarat sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX, Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași.

Copilul a fost transportat în stare gravă la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași.

„A fost resuscitat de echipajul SMURD care a ajuns la fața locului, acum este intubat, în comă profundă anoxică, internat la Spitalul «Sfântul Maria»”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD la Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași.