Gestul „aproape de erezie” și „abaterile liturgice cu caracter inovator” care au dus la excluderea lui Pomohaci din Biserică

Publicat: 11 10. 2017, 21:08
Actualizat: 11 10. 2017, 21:10

Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Mitropoliei Ardealului și semnat de Consistoriul Mitropolitan, sancțiunea de „eliberare din demnitatea preoțească și trecerea în starea de laic” aplicată fostului preot Cristian Dorin Pomohaci s-a decis din cauza a patru abateri: una morală, constatată și de Consistoriul Eparhial, și alte trei mari abateri canonice.

La capitolul „abateri morale”, lui Pomohaci i se reproșează „tentativa de săvârșire a unor acte imorale, exprimată printr-un dialog înregistrat și făcut public, abatere incompatibilă cu statutul de preot și care aduce grave prejudicii imaginii Bisericii Ortodoxe”.

În ceea ce privește abaterile pastoral-liturgice și dogmatice, înaltele fețe bisericești îi arată că Pomohaci a denaturat „cu bună știință” Sfânta Liturghie și alte rânduieli liturgice ale Bisericii Ortodoxe, aducându-se, în acest fel, atingere învățăturii dogmatice, cuprinsă în teologia Sfintelor Taine, „până aproape de erezie, prin abateri liturgice cu caracter inovator, de influență neoprotestantă”.

Pomohaci a dat dovadă de „neascultare față de autoritatea bisericească, prin neîndeplinirea îndatoririlor canonice, regulamentare și statutare și a tuturor ordinelor și dispozițiilor superiorilor ierarhici, dusă până aproape de schismă; nerespectarea principiului jurisdicțional canonic, prin oficierea de servicii religioase pe cuprinsul altor eparhii, fără binecuvântarea ierarhului locului”, arată reprezentanții Bisericii.

Mai mult, acesta este acuzat de „denigrarea Bisericii prin declanșarea și întreținerea unui scandal mediatic fără precedent”.

Potrivit comunicatului citat, destituirea din slujirea clericală are aceleași consecințe dogmatice și canonice la fel ca și caterisirea.

„Cel destituit, la fel ca și cel caterisit, nu mai este cleric, ci laic, nu mai are dreptul de a purta ținuta clericală, de a folosi veșminte preoțești și de a face slujbe, de a fi duhovnic și de a săvârși rugăciuni pentru alții. Singura deosebire de caterisire, pentru destituirea din slujirea clericală, este aceea că cel depus are posibilitatea de a desfășura activități social-filantropice, culturale, iar activitatea și conduita sa vor fi evaluate anual, adică în fiecare an, de Chiriarh, care va urmări dacă cel pedepsit respectă cele prevăzute în sancțiunea Consistoriului. În cazul în care fostul preot va continua să stăruie în săvârșirea abaterilor pentru care a fost sancționat sau a altor abateri și mai grave, instanța bisericească se poate autosesiza, urmând să-l judece ca pe un laic, cu pedepsele prevăzute de Sfintele Canoane”, se arată în comunicat.

Reprezentanții Mitropoliei Ardealului arată că în ziua apelului judecat, în 5 octombrie, la Sibiu, Pomohaci a cerut „admiterea retragerii din preoție”, însă cererea a fost considerată „tardivă și fără obiect”.

„Menționăm, de asemenea, că solicitarea fostului preot Cristian Dorin Pomohaci, înregistrată la Arhiepiscopia Sibiului cu nr. 2773 / 5 octombrie 2017 și depusă imediat după încheierea ședinței de judecată a Consistoriului Mitropolitan, prin care a cerut admiterea retragerii din preoție, este tardivă și fără obiect”, se mai arată în comunicat.

Documentul citat arată și că miercuri i-a fost înaintată fostului preot Cristian Dorin Pomohaci Hotărârea emisă în 5 octombrie 2017, motivată și însoțită de Decizia sinodală din 6 octombrie 2017, a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, prin care această hotărâre a devenit definitivă, „nu doar pentru o perioadă limitată de timp” și irevocabilă, „adică nu poate fi atacată cu recurs”.

Fostul preot Cristian Pomohaci a pierdut dreptul se a săvârși lucrări sfinte, de a purta ținuta clericală și de a se împărtăși în altar, se arată în decizia Consistoriului Mitropolitan, emisă vineri, în 6 octombrie.

„Aplică fostului preot Cristian Dorin Pomohaci sancțiunea:

Totodată, s-a constatat că „sarcina preoției” este greu de purtat de Pomohaci.

„Consistoriul Mitropolitan a constatat că sarcina preoției, cu toate exigențele ei morale, dogmatice și canonice, este prea greu de purtat pentru Cristian Dorin Pomohaci. De aceea, pentru a-i acorda totala libertate de manifestare în afara ierarhiei bisericești de drept divin și a-și putea soluționa problemele juridice din instanțele civile, fără implicarea Bisericii, Consistoriul Mitropolitan l-a degrevat de marea responsabilitate a preoției, trecându-l în rândul teologilor laici”, se arată în comunicatul Mitropoliei Ardealului.

Fostul preot Cristian Pomohaci a fost caterisit în ședința Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei în data de 27 iulie 2017, fiind acuzat că a racolat un minor în scopuri sexuale.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, în care Cristian Pomohaci este acuzat de infracțiuni de racolare de minori în scopuri sexuale. Sesizarea a fost făcută după ce în spațiul public a apărut o înregistrare audio în care Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreține relații sexuale cu el.

Spre finalul înregistrării, cel care se presupune a fi preotul Pomohaci îi spune băiatului că între ei doi a fost, de la bun început, „ceva special”, amintindu-i cum s-au întâlnit.

Cristian Pomohaci a slujit la Parohia Moșuni din județul Mureș, care aparține de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.