Gheorghe Nichita, fostul primar al Iașului, eliberat din arest. „Nu mă mai interesează politica”
Gheorghe Nichita, fostul primar al municipiului Iaşi, a fost eliberat condiţionat şi a părăsit miercuri, 22 noiembrie, unitatea de detenţie după ce a ispăşit o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Vaslui pentru instigare la abuz în serviciu.
Cu această ocazie, el a afirmat că nu mai este interesat de politică.
„Prezenţa în spaţiul public mă interesează”
Pe de altă parte, Nichita a anunțat că va continua să fie prezent în spaţiul public.
„Politică nu mai vreau să fac şi nu mă mai interesează politica, dar, în schimb, prezenţa în spaţiul public mă interesează şi cred că am destulă experienţă acumulată în viaţa asta, atât în domeniul adninistraţiei, cât şi în domeniul politic şi nu numai.
Am o experienţă de viaţă destul de bogată, pentru că nu mi-a fost uşor, prin toate câte am trecut în viaţă în general, mai ales ultima suferinţă.
Se spune de obicei în popor «ce nu te omoară, te întăreşte»”, a declarat fostul primar la ieşirea din Penitenciarul Vaslui.
Nichita a spus că a traversat momente dificile şi că abia aşteaptă să-şi vadă nepoţii, menţionând că în perioada următoare se va dedica familiei.
„N-a fost uşor. Durerea e foarte mare şi pentru mine şi pentru cei dragi mie, familia mea, dar toate au un sens şi un scop şi am încercat în orice suferinţă să găsesc şi un scop. Dumnezeu are un scop pentru toate. Deocamdată, am un echilibru şi încerc să-l menţin. Mi-e dor foarte tare de cei de acasă, de nepoţi în special, pentru că dânşii mă aşteaptă, ştiu că vin” – Gheorghe Nichita
Gheorghe Nichita şi-a cerut iertare celor care i-au fost aproape şi celor care au fost afectaţi de ceea ce i s-a întâmplat.
Fostul primar al municipiului Iaşi a fost condamnat definitiv, în luna august a anului trecut, de Curtea de Apel Iaşi la cinci ani de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, într-un dosar în care era acuzat că a folosit resursele şi angajaţii Poliţiei Locale Iaşi pentru spionarea amantei sale.
Gheorghe Nichita s-a întors în penitenciar după ce mai fusese eliberat condiţionat în octombrie 2021, în urma executării, la Penitenciarul Botoşani, a unei părţi din pedeapsa primită într-un alt dosar, de corupţie, în care a fost acuzat că a primit mită 10% din valoarea unui proiect european.