Prima pagină » Știri » Gheorghe Ștefan, judecat în dosarul privind atribuirea unui contract al Poștei Române

Gheorghe Ștefan, judecat în dosarul privind atribuirea unui contract al Poștei Române

Gheorghe Ștefan, judecat în dosarul privind atribuirea unui contract al Poștei Române
Fostul primar al municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, alături de alte cinci persoane și o firmă, în dosarul privind atribuirea unui contract al Poștei Române care a vizat servicii de încasare electronică a facturilor.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) l-au trimis în judecată pe Gheorghe Ștefan, la data faptelor primarul municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al unui partid politic, pentru trafic de influență, spălare a banilor (opt acte materiale) și instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

De asemenea, în fața judecătorilor vor ajunge și Florin Aurelian Ciobotaru, la data faptelor director general adjunct, coordonator al Direcției comerciale din Compania Națională Poșta Română, pentru două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, omul de afaceri Marian Constantinnof, care controla printr-un interpus Posh Telecom Solutions SRL, și Cosmin Dragoș Mihăilescu – ambii pentru complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

În același dosar au fost trimiși în judecată și Dan Mihai Toader și Emmanouil Sorillos, director general al CN Poșta Română SA, respectiv, administrator al SC Smart Telecom Solutions SRL, la data faptei, și SC Smart Telecom Solutions SRL pentru participație improprie la abuz în serviciu.

Potrivit rechizitoriului, CN Poșta Română SA (CNPR) a încheiat, la data de 27 iulie 2006, în condiții dezavantajoase, cu SC Super Total Services SRL, devenită SC Smart Telecom Solutions SRL, un contract de asociere în participațiune privind prestarea unui serviciu de „bill payment” (încasare electronică a facturilor), folosind o rețea de terminale POS ce aparținea unei societăți de profil. SC Smart Telecom Solutions SRL, reprezentată de Emmanouil Sorillos, nu ar fi făcut decât să se interpună între CN Poșta Română SA și firma respectivă, preluând o parte din profitul companiei naționale.

Anchetatorii susțin că, Dan Mihai Toader, directorul general de la acel moment al CN Poșta Română, ca urmare a unei înțelegeri pe care a avut-o cu Emmanouil Sorillos, a determinat semnarea de către subordonații săi a contractului. Astfel, prin executarea contractului, CN Poșta Română SA ar fi suferit un prejudiciu de 1.437.139,24 de euro.

Potrivit procurorilor, în 2009, Gheorghe Ștefan, în calitate de primar al municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al unui partid politic, fiind membru în biroul permanent național al partidului, pentru a controla modul de atribuire ori de executare a contractelor, și-a impus un apropiat, pe Florin Aurelian Ciobotaru, în funcția de director general adjunct, având în coordonare Direcția comercială a CN Poșta Română.

„Ulterior, Gheorghe Ștefan și Ciobotaru Florin Aurelian au convenit cu inculpatul Marian Constantinof ca o societate comercială nou înființată, controlată de acesta din urmă, să înlocuiască SC Smart Telecom Solutions SRL în relația contractuală cu CN Poșta Română SA, privind prestarea, în unitățile poștale ale companiei, de servicii de încasare electronică a facturilor prin folosirea unor terminale POS”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

În schimbul intervenției sale, pentru a-l determina pe Ciobotaru să înceteze contractele Poștei cu SC Smart Telecom Solution SRL și să le atribuie SC Posh Telecom Solutions SRL, pe care Marian Constantinof o controla prin interpuși, Gheorghe Ștefan i-ar fi cerut omului de afaceri să-i dea jumătate din profitul pe care l-ar fi obținut firma Posh Telecom, în executarea contractelor încredințate.

„În acest context, Gheorghe Ștefan a exercitat presiuni asupra lui Ciobotaru Florin Aurelian pentru identificarea urgentă a unor motive de încetare a contractelor dintre SC Smart Telecom Solutions SRL și CN Poșta Română. La rândul său, Florin Ciobotaru Aurelian a exercitat presiuni asupra angajaților din subordine pentru găsirea unor pretexte de încetare a contractelor amintite. Întrucât nu a găsit sprijin din partea angajaților amintiți, Florin Ciobotaru Aurelian a apelat la cunoștințele juridice ale lui Mihăilescu Cosmin Dragoș (recomandat de Marian Constantinof) pentru a-l ajuta în încetarea raporturilor comerciale dintre companie și SC Smart Telecom Solutions SRL”, au precizat anchetatorii.

Astfel, contractele dintre Poșta Română și SC Smart Telecom Solutions SRL au fost denunțate unilateral, printr-o scrisoare semnată de Ciobotaru și Cosmin Dragoș Mihăilescu, în calitate de consilier juridic „delegat” de un cabinet de avocatură. În acest fel, Poșta Română și-a asumat riscul plății unor daune interese compensatorii.

Anchetatorii susțin că, după parcurgerea procedurilor judiciare declanșate de SC Smart Telecom Solutions SRL pentru soluționarea litigiului comercial cu CN Poșta Română SA, compania a fost obligată la plata unor despăgubiri de circa 4,5 milioane de euro.

Ulterior, Florin Aurelian Ciobotaru a negociat și a încheiat, în aprilie 2009, cu Posh Telecom Solutions SRL, fără organizarea unei proceduri de achiziție transparente și legale, fără o justificare economică și în condiții dezavantajoase pentru compania națională, un contract de asociere în participațiune, susțin anchetatorii.

„Este de precizat că CN Poșta Română SA a încheiat cu Smart Telecom Solutions SRL și apoi cu Posh Telecom Solutions SRL contracte de asociere în participațiune (nu contracte de prestări servicii, pentru evitarea procedurilor de achiziție publică) având ca obiect prestarea de servicii de încasare electronică a facturilor prin folosirea unor terminale POS în unitățile poștale ale companiei. În realitate, în ambele cazuri, rețeaua de terminale POS aparținea Payzone SA (care a instalat terminalele, care deținea platforma de operare și un „call-center” pentru oferirea de consultanță și service); atât Smart Telecom Solutions SRL, cât și Posh Telecom Solutions SRL erau interpuse, fără o activitate efectivă – cu aceste societăți comerciale CN Poșta Română SA a acceptat nejustificat să își împartă profitul”, se mai menționează în documentul citat.

Potrivit rechizitoriului, prin interpunerea SC Posh Telecom Solution SRL în relația comercială pe care în realitate o desfășura cu Payzone Romania SA, Poșta Română SA a achitat nejustificat, în perioada mai – octombrie 2009, suma de 224.979,56 de euro, sumă care constituie prejudiciu adus bugetului companiei.

Procurorii îl mai acuză pe Gheorghe Ștefan că i-a cerut lui Marian Constantinof să achite din conturile SC Posh Telecom Solutions SRL suma de 302.845,48 lei către o societate controlată prin interpuși de primarul din Piatra Neamț, pentru achiziționarea de publicitate în municipiu. Această societate comercială ar fi direcționat o parte din banii încasați către o televiziune la care asociați erau copiii lui Gheorghe Ștefan.

Tot la solicitarea lui Gheorghe Ștefan, Marian Constantinof ar fi achitat costurile deplasării și ale unui cantonament efectuat în Italia de echipa de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț. Costul transportului și al cazării, achitat din conturile unei firme la care asociat este Marian Constantinof, a fost de 39.417 lei și 35.306 euro, au mai arătat anchetatorii.

De asemenea, în 3 septembrie 2009, Marian Constantinof, prin societatea la care era asociat, ar fi plătit 10.000 de lei pentru Gheorghe Ștefan și soția acestuia, reprezentând costul unui sejur la Mamaia.

Anchetatorii au mai stabilit că Gheorghe Ștefan, în urma unor discuții cu Constantinof, și-ar fi dat acordul ca o parte din sumele necuvenite pretinse de acesta să fie direcționate, sub forma unor sponsorizări, către o asociație sportivă a unei persoane din familia lui Florin Aurelian Ciobotaru. Astfel, în iulie și septembrie 2009, din conturile firmei lui Marian Constantinof au fost făcute două plăți în favoarea asociației, în valoare totală de 62.000 de lei.

Valoarea totală a sumelor date lui Gheorghe Ștefan sau altora, la cererea acestuia, este de 422.138,07 lei (aproximativ 100.000 de euro) și 35.306 euro, a precizat DNA.

Procurorii DNA au instituit sechestrul asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin lui Gheorghe Ștefan, Cosmin Dragoș Mihăilescu, Florin Aurelian Ciobotaru, Marian Constantinof, Emmanouil Sorillos, Dan Mihai Toader și firmei Smart Telecom Solutions SRL.

Dosarul va fi judecat de magistrații Tribunalului București. DNA a cerut judecătorilor să mențină măsurile asigurătorii dispuse în cauză și să ia față de firma Smart Telecom Solutions SRL următoarele măsuri preventive: interdicția inițierii procedurii de dizolvare sau de lichidare, interdicția inițierii fuziunii, a divizării, a reducerii capitalului social și interzicerea unor operațiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvența, cu excepția măsurilor de conservare.

Gheorghe Ștefan este judecat în dosarul „Microsoft”, alături de Dorin Cocoș și Nicolae Dumitru, toți acuzați de trafic de influență și spălare de bani, și de Gabriel Sandu, ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, acuzat de luare de mită și spălare de bani.

Fostul primar Gheorghe Ștefan mai este judecat în dosarul privind intervenții pentru licența Giga TV, în care au fost trimiși în judecată și președinta Consiliului Național al Audiovizualului, Laura Georgescu, fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc și Narcisa Iorga, fost membru CNA.

Citește și

Digi24
Câți soldați nord-coreeni au fost uciși de ucraineni în două zile. Declarațiile serviciilor de informații militare de la Kiev
Cancan.ro
Pensiile care cresc până de Revelion! Ei sunt pensionarii care vor primi mărirea până pe 31 decembrie 2024
Prosport.ro
„Nu mă aşteptam să fie vândute atât de multe”. Revista în care campioana mondială a apărut doar cu o pereche de mănuşi pe ea a scris istorie
Adevarul
Revolta unui român: „Voi câți bani le dați celor care vă pun benzină? Eu m-am simțit prost”
Wowbiz
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Mihai și a lui Armando, tinerii care au pierit în accidentul din Ploiești. Scene greu de privit au avut loc la cimitir, înainte să fie coborâți în groapă. Cum și-au luat rămas-bun prietenii de la ei | VIDEO
Antena 3
Un bărbat din Serbia și-a înscenat moartea ca să vadă câți oameni vin la înmormântare
Digi24
Ce șanse are Nicușor Dan. Șahul dat lui Ciolacu
Cancan.ro
Alexia Eram, mesaj suburban după ce Mario Fresh i-a dedicat o piesă. N-a mai rezistat El și-a pus cenușă în cap, ea l-a făcut praf
Ce se întâmplă doctore
Mâncarea ultra-procesată, extrem de dăunătoare pentru organism. Cu cât ne scurtează viaţa un hotdog
observatornews.ro
Nicuşor Dan candidează ca independent la alegerile prezidenţiale
StirileKanalD
Carambol în Mehedinți! Patru oameni au ajuns la spital după ce trei mașini s-au ciocnit violent
KanalD
Pensiile se vor majora până de Revelion! 100.000 de pensionari din 3 categorii vor primi mai mulți bani în următoarele săptămâni
Ciao.ro
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Promotor.ro
Motocicletele și ATV-urile, interzise. Ce oraș din România a luat decizia?
Mediafax.ro
Exclusiv ZF. Cele mai mari tranzacţii ale anului 2024
Descopera.ro
Dieta IEFTINĂ și SIMPLĂ care te FEREȘTE de cancer
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu! Nu poate ajunge președinte
Evz.ro
Alimentele care vor fi interzise în toată România. Lista completă
A1
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
Stirile Kanal D
Turist mort în apropierea Vârfului Leaota. A fost surprins de viscol, iar căzătura pe zăpadă i-a fost fatală
Kfetele
Adriana Bahmuțeanu, mesaj direct către Silviu Prigoană! Ce a avut să îi spună, dar și cum a ales să îi mulțumească omului de afaceri? "Am și eu responsabilitatea mea, cum și tu ai avut responsabilitatea ta!"
RadioImpuls
Sandra N. a ajuns la spital după un grav accident: ”Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt în viață”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bubulina primește un mesaj de la Bulă: - Am fost răpit de extratereștri!
Descopera.ro
Dieta care poate preveni un tip de cancer rar și incurabil