Prima pagină » Știri » Gheorghe Ștefan și Nicolae Dumitru au fost reținuți în dosarul Microsoft

Gheorghe Ștefan și Nicolae Dumitru au fost reținuți în dosarul Microsoft

Gheorghe Ștefan și Nicolae Dumitru au fost reținuți în dosarul Microsoft
Toți vor fi prezentați marți la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) cu propunere de arestare preventivă.

Procurorii DNA i-au mai reținut, luni noapte, și pe fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu, omul de afaceri Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea.

Toți vor fi prezentați marți la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) cu propunere de arestare preventivă.

Cocoș, Dumitru și Ștefan au fost aduși la DNA, luni, în cursul dimineții fiind audiați timp de peste 12 ore, în timp ce Gabriel Sandu a fost adus în jurul prânzului.

„Am fost adus degeaba”, a spus primarul municipiului Piatra Neamț, înainte să fie dus de polițiști în sediul DNA.

Gheorghe Ștefan și Nicolae Dumitru au cerut să fie confruntați, după care a dat fiecare declarații în fața procurorilor DNA, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Timp de mai multe ore a fost la DNA și Claudiu Florică, denunțătorul principal în acest caz. Acesta a părăsit instituția în jurul orei 00.30. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că acesta nu a fost confruntat cu niciunul din cei patru suspecți aduși luni la DNA.

În 16 octombrie, procurorii anticorupție au făcut percheziții la locuințele fostului ministru Gabriel Sandu, fostului consilier prezidențial Dorin Marian, fostului șef al Serviciului de Informații Externe Cătălin Harnagea, la oamenii de afaceri Dorin Cocoș, Remus Truică și Nicolae Dumitru, la tatăl președintelui Comitetului Olimpic, Adrian Petrache, precum și la Fundația Dinu Pescariu, în dosarul Microsoft.

În acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foști miniștri – senatorii Șerban Mihăilescu și Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu și Adriana Țicău.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere și din societățile implicate în derularea proiectului privind licențele Microsoft pentru școli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

„Direcția Națională Anticorupție a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acțiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informațională și la Ministerul Educației Naționale, în legătură cu închirierea de licențe educaționale. Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiții nelegale, a contractului comercial de închiriere licențe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaționale Microsoft, a actelor adiționale la acest contract, precum și a contractelor aferente derulării Programul «Sistem Educațional Informatizat» (SEI), Direcția Națională Anticorupție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu și respectiv a unor infracțiuni de corupție în legătură cu derularea acestor contracte”, a precizat DNA.

Procurorii susțin că foștii miniștri Dan Nica, Șerban Mihăilescu, Țicău Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu și Sandu Gabriel „și-au exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licențiere din 15.04.2004 în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, și implicit permițând plata unor comisioane către persoanele implicate”.

Totodată, anchetatorii au indicii că cei șase foști miniștri au pretins și primit sume de bani pentru a-și exercita în mod defectuos atribuțiile de serviciu și pentru a-și exercita influența asupra altor persoane, pentru a fi favorizată firma Fujitsu Siemens Computers la încheierea și derularea contractului de licențiere Microsoft.

Camera Deputaților a aprobat, în 13 octombrie, cererea de începere a urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme.

Președintele Traian Băsescu a avizat, în 3 octombrie, cererea DNA, pentru foștii miniștri Adriana Țicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu și Daniel Funeriu.

Săptămâna trecută, procurorii anticorupție le-au adus la cunoștință Adrianei Țicău și lui Daniel Funeriu acuzațiile și faptele de care s-ar face vinovați în dosarul Microsoft, potrivit unor surse judicare.

Numele lui Dorin Cocoș și cel al lui Nicolae Dumitru sunt menționate în declarațiile unor martori audiați în dosarul Microsoft, prezentate în documente ale procurorilor anticorupție aflate printre cele prin care s-a cerut aviz pentru începerea urmării penale a celor nouă foști miniștri. Un alt martor le-a spus procurorilor despre relațiile dintre fostul șef al Fujitsu România, Claudiu Florică, și Dorin Cocoș, respectiv Gheorghe Ștefan.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?