Gheorghe Turda, preluat de ambulanță după ce i s-a făcut rău în timpul unor repetiții
Cântărețul, în vârstă de 66 de ani, a fost preluat de un echipaj medical de terapie intensivă mobilă de la UPU-SMURD Pitești, care în urma primelor verificări a stabilit că există suspiciunea de accident vascular cerebral, potrivit unor surse medicale.
Gheorghe Turda a fost stabilizat și transportat cu ambulanța la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Pitești, unde se află și la ora transmiterii acestei știri, mai spun sursele medicale citate.
Artistului i s-a făcut rău în timpul unor repetiții pentru un festival de muzică populară care se desfășoară la Pitești.