Ghinion neprevăzut pentru un câștigător la Loto. Zeci de milioane de dolari, în pericol după ce bărbatul a făcut o greșeală fatală. Decizia judecătorului pare de neclintit

Publicat: 22 06. 2019, 14:58

Un judecător a stabilit că Richard Anthony Zelasko, în vârstă de 50 de ani, trebuie să împartă banii câștigați la Loto cu soția sa din momentul obținerii avuției, Mary Elizabeth, de 48 de ani. Se pare că banii au fost incluși în „proprietatea maritală”, scrie thesun.co.uk.

Cuplul din Pontiac, Michigan, s-a căsătorit în 2004, dar soția a înaintat divorțul în septembrie 2011.

La doi ani de la semnarea actelor de divorț, Zelasko a luat marele premiu la Mega Millions, 38 milioane de dolari după plata taxelor și a impozitelor.

Chiar dacă soții erau separați la momentul cumpărării biletului, justiția a stabilit că banii trebuie împărțiți la doi.

„Acesta nu a fost, cel mai probabil, singurul bilet de Loto cumpărat de cel în cauză, în timpul căsătoriei. Așa cum pierderile îi vizează pe ambii soți în căsătorie, așa ar trebui să se întâmple și cu câștigurile”, a stabilit un judecător.

„E adevărat că acuzatul a investit un dolar într-un bilet câștigător, dar acesta a fost cheltuit din banii familiei, devenind investiție comună”.

În timpul căsătoriei, Mary Elizabeth câștiga între 100.000 și 120.000 de dolari pe an în publicitate, pentru gigantul Conde Nast, în timp ce Zelasko „producea” doar 36.000 de dolari.

Potrivit documentelor judecătorești, Zelasko nu a contribuit cu bani din câștigurile sale pentru a-și întreține cei trei copii, înainte ca un ordin al judecătorului să-l oblige să facă asta.

În 2013, Mary Elizabeth a fost îndreptățită să primească 15 milioane de dolari din banii fostului soț, dar acesta s-a opus la Curtea de Apel din Michigan, care a menținut însă decizia inițială.

În 2014, o curte de justiție a stabilit că Mary Elizabeth trebuie să primească, în fiecare lună, de la fostul soț, o pensie alimentară de peste 7.000 de dolari.

În același an, judecătorul respectiv a murit însă, înainte de a da un verdict final. Zelasko a încercat să facă recurs la decizie, dar un alt judecător a menținut decizia inițială.

Un alt caz similar este cel al lui Colin și Christine Weir din Marea Britanie, care au divorțat la opt ani după ce au câștigat 161 milioane lire sterline la loteria Euromillions (2011).