Gigi Becali, adus la Curtea de Apel Constanța, care decide dacă îi va întrerupe pedeapsa
Marți dimineață, finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a fost adus de la Penitenciarul Poarta Albă la Curtea de Apel Constanța, care judecă contestația acestuia la decizia Tribunalului, de respingere a cererii de întrerupere a pedepsei din motive medicale.
„Să avem încredere că în sfârșit contestația domnului Becali va fi admisă pentru că este stabilit că are o boală gravă, este stabilit că nu poate continua detenția fără această intervenție chirurgicală. Sperăm că judecătorii în sfârșit vor constata că nicio patimă colaterală a actului de justiție nu poate înfrânge o soluție dreaptă”, a afirmat, la intrarea la Curtea de Apel Constanța, Maria Vasii, avocata lui Becali.
Întrebată dacă a pregătit o altă strategie și alte argumente pe care le va prezenta instanței, ea a spus că nu și că sunt aceleași argumente, pentru că „adevărul este unul singur”.
Tribunalul Constanța a respins, în 20 februarie, cererea de întrerupere a pedepsei făcută de Gigi Becali pe motiv că ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală la coloană. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani și jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării și a primit ulterior un spor de șase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” și în cel al sechestrării celor care i-au furat mașina.
Finanțatorul Stelei a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța, după ce Administrația Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.
El a depus, în timpul detenției, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum și o solicitare de întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse.
În primul său interviu acordat din detenție, în urmă cu o săptămână, Gigi Becali se plânge că nu a fost lăsat să stea cu familia atât cât îi permite legea și să fie operat, fără pază, în străinătate. De asemenea, el spunea că cere „de o sută de ori” grațierea și crede că președintele Traian Băsescu îl va grația „până în Paște”.
În același interviu, finanțatorul Stelei l-a rugat pe șeful statului să îi acorde o audiență, pentru a-i spune „ce se întâmplă în pușcăriile din România”. „Nu te educi la pușcărie. (…) Ce e în pușcăriile din România este inadmisibil”, a explicat Becali.
Gigi Becali a mai spus că se simte batjocorit prin faptul că nu i s-a permis să stea cu familia atât cât îi dă dreptul legea.
„Aveam dreptul la 30 de zile să stau cu familia, nu mi s-a dat decât o zi. (…) Lipsa de libertate înseamnă complicitate. Sunt exact cum m-au făcut judecătorii – un sălbatic -, pentru că nu am mamă și nu am familie. Nu am casă, nu am nimic. Asta se întâmplă acum în România, într-un stat de drept. (….) În fiecare zi, familia mea a fost terorizată cu știri: Becali a slăbit 19 kilograme – n-am slăbit 19 kilograme, Becali paralizează – n-am paralizat încă. Dacă tot s-a vorbit, de ce nu mi s-a dat dreptul, care legea românească mi-o dă, la cinci zile sau la 10 zile să vin să-mi iau familia în brațe, să-mi iau mama în brațe, să o sărut și să plec să-mi execut pedeapsa? Este vocea suferinței unui bărbat care este batjocorit”, a spus finanțatorul Stelei.
Ulterior, președintele Traian Băsescu a declarat, despre grațierea lui Gigi Becali, că „gândește profund” și că nu este o decizie ușoară, el adăugând că va discuta și în privința sesizării făcute de acesta cu privire la tratamentul din închisoare.
„Am înțeles că se plânge de tratamentul din închisoare. Va trebui să am o discuție, în perioada următoare, pentru că are dreptul să facă o astfel de sesizare. Dânsul cred că reclamă modul de funcționare a Administrație Penitenciarelor și am obligația să văd de ce această administrație nu funcționează. Vă asigur că foarte curând voi avea un răspuns și îl voi face public”, a spus Traian Băsescu.
Șeful statului mai preciza că mama lui George Becali a venit la Cotroceni, la Relații cu publicul, unde a lăsat o petiție. Președintele a amintit faptul că există un aviz negativ din partea Ministerului Justiției cu privire la grațierea lui George Becali, care este facultativ.
Gigi Becali a trimis Comisiei de abuzuri și petiții din Parlament o petiție prin care cere încetarea abuzurile la care ar fi supus, el reclamând că este torturat și că are parte de tratamente inumane în detenție.
În petiție, Becali, închis la Penitenciarul Poarta Albă, se plânge că nu îi este permisă efectuarea unei intervenții chirurgicale și tratamentul aferent „într-o unitate spitalicească fără pază, din afara țării, dotată cu aparatura medicală necesară, pentru soluționarea bolii grave” de care suferă.
De asemenea, finanțatorul Stelei spune că nu poate lua legătura cu familia, el menționând că a cerut Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), de mai multe ori, aprobarea unei permisii, însă toate demersurile i-au fost respinse.