Gigi Becali află vineri dacă va fi eliberat
Omul de afaceri Gigi Becali a fost prezentat în fața unei comisii pentru liberarea condiționată, iar după analizarea dosarului membrii acesteia au decis că acesta întrunește condițiile pentru a putea fi pus în libertate.
Astfel, dosarul său a fost deja înregistrat pe rolul Judecătoriei Medgidia, urmând să intre în ședință în cursul zilei de vineri.
George Becali are de executat o pedeapsă de trei ani și jumătate, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării și a primit ulterior un spor de șase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” și în cel al sechestrării celor care i-au furat mașina.
Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administrația Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.
Finanțatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.
El a depus, în timpul detenției, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum și o solicitare de întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse. Instanța a respins și cererea de întrerupere a pedepsei lui Becali pe motiv că acesta ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală la coloană.
De asemenea, Gigi Becali a cerut, în 4 iulie 2014, să îi fie redusă cu șase luni pedeapsa pe care o are de executat, în condițiile în care condamnarea dată în dosarul „Valiza” nu mai este incriminată de noul Cod Penal, dar și această solicitare i-a fost respinsă de către instanță.
În închisoare, Gigi Becali a terminat de scris două cărți, „Muntele Athos, patria Ortodoxiei” și „Becali și Steaua”, iar în februarie 2015 a anunțat că se apucă de o a treia carte, „Becali, Parlamentul Europei și Parlamentul României”. Pentru fiecare dintre cărțile scrise, el a primit o reducere cu 30 de zile a pedepsei.