Gigi Becali rămâne cu pedeapsa de 3 ani și jumătate de închisoare
Gigi Becali va executa trei ani și șase luni de închisoare, după ce Curtea de Apel București a respins, marți, atât recursul finanțatorului FC Steaua, cât și pe cel al procurorilor DNA.
Completul de la Curtea de Apel București a decis, cu majoritate, ca Gigi Becali să rămână cu sporul de șase luni aplicat la pedepsele de trei ani de închisoare primite de finanțatorul FC Steaua în dosarul „Valiza” și în cel privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale.
Instanța a respins astfel atât recursul formulat de Gigi Becali, cât și pe cel al procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) formulate împotriva deciziei din 27 iunie a Tribunalului București, prin care s-a dispus, în cazul cererii de contopire a pedepselor finanțatorului FC Steaua, aplicarea unui spor de șase luni de închisoare la condamnarea de trei ani de închisoare cu executare.
Decizia Curții de Apel Bucrești este definitivă, Gigi Becali urmând să execute pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare.
Gigi Becali a citat din mai mulți psalmi în fața instanței și a arătat că procurorul reprezintă Ministerul Public, motiv pentru care ar trebui „să reprezinte interesele publicului”.
„Vă spun adevărul și numai adevărul. Referitor la prima faptă, cea de sechestrare de persoane, vă jur că am dat 7.000 de euro bodyguarzilor să-mi răscumpere mașina. Au venit cu hoții în portbagaj, dar din toate declarațiile, nu există niciuna în care să spună că Becali a instigat la lipsire de libertate. (…) Referitor la schimbul de terenuri, în hotărâre scrie că deși s-a întâmplat așa, nu este faptă penală. Mi s-a propus un schimb. Pe vremea aia nu era expert la privat, ci era făcut de Tribunalul București, deci de statul român”, a mai spus Gigi Becali în fața judecătorilor Curții de Apel București.
Becali s-a plâns judecătorilor de condițiile în care este transportat de la penitenciarul din Constanța la instanța din București, arătând că „plătește prețul celebrității” și trebuie să stea într-o cușetă în dubă, nu alături de ceilalți deținuți.
„Eu mă aflu la Poarta Albă. Este o cursă care pleacă și oprește în toate pușcăriile. Este foarte greu să merg șapte ore în condițiile în care eu am plătit atâtea taxe și statul român nu mă poate transporta așa cum trebuie. (…) Trebuie să plătesc prețul celebrității. Trebuie să stau într-o cușetă, în dubă și nu alături de ceilalți 30 de deținuți”, a spus Becali.
Gigi Becali a fost transferat, în 29 octombrie, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța, după ce Administrația Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Becali este încarcerat la Secția exterioară de la Valu lui Traian, stă într-o celulă cu alți 19 deținuți și execută pedeapsa în regim semideschis.
În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarcerați în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferați la Penitenciarul Jilava.
Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanța supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, și una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată.