Gigi Becali stă în celulă cu Babiuc și Cioflină. Care a fost meniul primei zile în penitenciar

Gigi Becali stă în celulă cu Babiuc și Cioflină. Care a fost meniul primei zile în penitenciar
Publicat: 21/05/2013, 12:26
Actualizat: 21/05/2013, 14:13

Gigi Becali, Victor Babiuc și Dumitru Cioflină împart aceeași cameră de detenție la Penitenciarul Rahova, pot participa la activități recreative și se pot plimba două ore, la micul dejun au primit pâine cu margarină și marmeladă, iar la prânz vor avea supă cu găluște și iahnie de fasole cu cârnați.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, Gabriela Livadariu, a declarat pentru Mediafax că Gigi Becali, Dumitru Cioflină și Victor Babiuc stau în aceeași cameră de detenție în Penitenciarul de Maximă Siguranță Rahova timp de 21 de zile, cât durează perioada de carantină. Cei trei vor fi supuși în această perioadă unor evaluări și investigații medicale.

În prima zi de detenție, Becali, Babiuc și Cioflină pot participa la activități recreative și se pot plimba maximum două ore, a precizat Livadariu.

Aceștia au avut, în meniul primei zile de detenție, la micul dejun margarină, ceai, pâine și marmeladă, la prânz vor primi supă de găluște și iahnie de fasole cu cârnați, iar seara vor mânca tocăniță de legume, a mai spus Gabriela Livadariu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Rahova, după cele 21 de zile de carantină se va stabili în ce regim vor executa cei trei pedepsele și dacă vor fi transferați la o altă închisoare.

Gigi Becali, Victor Babiuc și Dumitru Cioflină, condamnați definitiv la pedepse cu închisoarea decise în dosarul schimbului de terenuri dintre Becali și Ministerul Apărării, au fost încarcerați luni seara în Penitenciarul de Maximă Siguranță București – Rahova.

Deputatul Gigi Becali, finanțator al echipei Steaua, a fost condamnat definitiv, luni, de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.

În cazul fiicei fostului ministru al Apărării, Ioana Babiuc, instanța a dispus menținerea achitării decise de cei trei judecători ai instanței de fond.

Potrivit Codului Penal, bărbați trecuți de vârsta de 60 de ani pot fi eliberați condiționat după executarea unei treimi din durata pedepsei, în cazul în care au primit o condamnare de cel mult 10 ani.

Astfel, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc (75 de ani) și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină (70 de ani) ar putea fi eliberați după cel mult opt luni de închisoare din cei doi ani la care i-au condamnat judecătorii instanței supreme.

Gigi Becali, în vârstă de aproape 55 de ani, care a fost condamnat la trei ani de închisoare în același dosar, ar putea fi pus în libertate după cel puțin doi ani.

Dacă vor munci după gratii sau vor elabora lucrări științifice, invenții sau inovații, cei trei ar mai putea beneficia de o reducere a pedepsei.

Potrivit deciziei instanței supreme, lui Becali îi vor fi scăzute zilele din intervalul 2 aprilie – 17 aprilie 2009, în care omul de afaceri a fost reținut și arestat preventiv în dosarul sechestrării de persoane.

Becali declara luni, răspunzând unei întrebări, că nu exclude varianta de a cere președintelui Traian Băsescu grațierea sa, menționând că se simte trădat de statul român și că va utiliza toate mijloacele legale împotriva sentinței.

Întrebat dacă se pune astfel la dispoziția lui Traian Băsescu, deși anterior era împotriva șefului statului, Becali a spus: „Dar de ce să nu? Și care e treaba? Ce, mi-e rușine? Mi-e rușine să cer libertatea mea pentru familia mea? Care e treaba? Ce, un act creștinesc, ți-e rușine să-l ceri? Sau ce, dacă-l face, un act creștinesc, îi e rușine?”.

Becali a spus că va face orice pentru a fi liber.

„Toate demersurile pe care le pot face – smerenie, orice – le voi face pentru ca să fiu liber pentru familia mea. Nu-mi cad galoanele dacă cer. Se poate? E legal? Se întâmplă să ceri președintelui grațierea? Eu o cer. Vrea – bine, nu vrea să o dea – iar bine”, a mai spus Becali, după ce instanța supremă l-a condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

Cătălina Cocoloș, Mediafax

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
Propunerea care-l scoate pe Geoană din turul II. Putere absolută pentru funcționarii ANAF
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
FACULTATE ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE? ECATERINA ANDRONESCU LĂMUREȘTE TOȚI ELEVII LA PODCAST „ALTCEVA CU...