Gigi Nețoiu poate fi eliberat

Gigi Nețoiu poate fi eliberat
Publicat: 14/12/2015, 17:45

Judecătoria Drobeta Turnu Severin a judecat, luni, cererea de eliberare condiționată depusă, în 4 noiembrie, de Gigi Nețoiu, care în prezent este internat în urma unui infarct, la ședința de judecată acesta fiind reprezentat de avocatul Sorin Crudiu.

„E vorba de o cerere de eliberare condiționată și am adus aceleași argumente pe care le-am invocat și în fața comisiei de eliberare a Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, adică îndeplinește toate condițiile legale prevăzute de articolul 59 din vechiul Cod Penal. În prezent este internat în Spitalul Municipal Timișoara, la secția cardiologie”, a declarat, la finalul ședinței, avocatul, care a adăugat că propunerea comisiei de eliberare condiționată de la nivelul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin a fost favorabilă lui Gigi Nețoiu.

În cursul după-amiezii, instanța a admis cererea de eliberare condiționată a lui Nețoiu, aceasta nefiind însă executorie, întrucât poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Mehedinți.

Cererea admisă de Judecătoria Drobeta Turnu Severin este a treia depusă de Nețoiu în ultimele luni, celelalte două nefiind admise.

Avocatul Sorin Crudiu a arătat că Nețoiu a achitat în întregime prejudiciul reținut în sarcina sa, urmând să plătească lunar, în solidar cu alte persoane, penalitățile calculate de instanță.

Gigi Nețoiu a suferit un infarct duminică seara, în timp ce se afla la Secția externă din localitatea Vânjuleț a Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, unde ispășește în regim deschis pedeapsa cu închisoarea de trei ani și patru luni, pe care a primit-o în dosarul „Transferurilor”.

Fostul acționar al FC Dinamo și Universitatea Craiova Gigi Nețoiu a fost transportat la spital duminică, în jurul orei 19.30, cu o ambulanță solicitată la Secția exterioară din localitatea Vânjuleț a Penitenciarului Drobeta Turnu Severin.

Potrivit medicilor de la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin, Gigi Nețoiu a fost stabilizat la secția de cardiologie, după care, în cursul nopții de duminică spre luni, a fost transferat la Spitalul Municipal din Timișoara.

Potrivit avocatului Sorin Crudiu, Gigi Nețoiu ar urma să rămână internat în spital pentru recuperare și eventuale intervenții chirurgicale în următoarele săptămâni.

Curtea de Apel București l-a condamnat pe Gigi Nețoiu, în martie 2014, la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători. În același dosar au mai fost condamnați Cristi Borcea și Ioan Becali la câte șase ani și patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani și opt luni, Gheorghe Copos – trei ani și opt luni, Mihai Stoica – trei ani și șase luni, Jean Pădureanu – trei ani și patru luni și Gheorghe Popescu – trei ani, o lună și zece zile.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor