Gino Iorgulescu și soția sa au transmis condoleanțe familiei tânărului de 24 de ani mort în accidentul provocat de fiul lor

Gino Iorgulescu și soția sa au transmis condoleanțe familiei tânărului de 24 de ani mort în accidentul provocat de fiul lor
Publicat: 08/09/2019, 19:15

„Cu o durere imensă în suflet, vrem să aducem la cunoștința oamenilor regretul nostru, care nu încape în cuvinte, față de tragicul accident care a avut ca urmare decesul tânărului de vârstă cu copilul nostru, Mario. Transmitem condoleanțe sincere familiei îndoliate, durerea noastră fiind de nerostit. Toate rugile noastre se îndreaptă către Dumnezeu, gândindu-ne că situația putea fi cu același deznodământ și pentru copilul nostru, aflat acum în stare gravă la spital. Suntem copleșiți de lacrimi și de durere în urma tragicului accident din dimineața de 8 septembrie și sperăm ca
oamenii, opinia publică, să înțeleagă clipele grele prin care trecem și noi, și cealaltă familie”, au transmis, prin intermediul unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, Gabriela și Gino Iorgulescu.

Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat că în jurul orei 03.00, un șofer în vârstă de 24 ani, care se deplasa pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani. După impact, ambele mașini au ieșit de pe carosabil, iar prima dintre ele a luat foc la compartimentul motor. În accident a murit șoferul din cel de-al doilea autoturism, iar conducătorul auto care a provocat accidentul a fost rănit grav și transportat la Spitalul Elias.

Surse din Poliție au declarat pentru MEDIAFAX că șoferul care a pierdut controlul asupra mașinii și a intrat pe contrasens, provocând practic impactul, este Mario Iorgulescu, fiul actualului președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Gino Iorgulescu, tânărul fiind transportat la Spitalul Elias din București după ce a fost rănit grav. Autoturismul condus de acesta era unul marca Aston Martin. Șoferul lovit de mașina condusă de Mario Iorgulescu a murit în urma accidentului.

Silvius Negoiță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Mario Iorgulescu este în stare gravă, dar stabilă la Terapie Intensivă, fiind intubat și ventilat mecanic.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Un bărbat a fost atacat de urs în Bistrița-Năsăud! Victima a fost transportată de urgență...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligație în România. Trebuie să semneze neapărat contractul. Au început amenzile
Cea mai periculoasă armă din istorie. Poate să facă prăpăd
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor