GOOGLE DOODLE o omagiază astăzi pe MARIA MONTESSORI, fost medic și pedagod, totodată cea care a introdus METODA MONTESSORI în școlile din toată lumea.
Strategia pe care ea a propus-o se adresează copiilor de până în 10 ani și a fost aplicată prima dată în 1907, când MARIA MONTESSORI a fost numită la conducerea unui grup de creșe și grădinițe, dintr-o zonă foarte săracă a Romei.
„Trebuie să ajutam copilul să acționeze singur, să voiasca singur, să gândească singur; aceasta este arta celor ce aspiră să slujească spiritul” era crezul pedagogului MARIA MONTESSORI.
În prezent, unitățile de învățământ care își educă elevii după METODA MONTESSORI se ghidează după o serie de principii, introduse de profesoara de origine italiană:
– Mișcarea liberă stimulează cunoașterea (MARIA MONTESSORI a observat că gândurile sunt exprimate de mâini, înainte de a fi puse în cuvinte)
– Copiii iau decizii în mod liber
– Interesul stă la baza educației
– Recompensele extrinseci sunt evitate (din studiile efectuate, MARIA MONTESSORI a concluzionat că recompensele precum steluțele aurii sau notele sunt de natură să deranjeze sau să întrerupă concentrarea unui copil. Recompensele în acest sistem ar trebui să fie doar interne, precum mulțumirea copilului care a rezșit să ducă la bun sfârșit o activitate)
– Se acumulează cunoștințe cu și de la ceilalți copii
– Se acumulează cunoștințe în context
– Copilul își exercită voința liber, într-un cadru limitat
– Ordinea din clasa determină ordine în minte
Născută în 1870, în Ancona, Italia, MARIA MONTESSORI, cea căreia GOOGLE îi dedică astăzi LOGO-ul, este una dintre primele femei care au absolvit Facultatea de Medicină din Italia și care, mai apoi, au practicat medicina cu succes.
MARIA MONTESSORI ȘI GOOGLE. Care este legătura dintre METODA MONTESSORI și SUCCESUL GOOGLE. VIDEO