Gorghiu anunță că PNL va respinge în Parlament ordonanța privind creșterea salariilor demnitarilor

Publicat: 29 08. 2015, 17:12

Alina Gorghiu a mai afirmat că BPN al PNL, reunit la Gura Humorului, a votat în unanimitate pentru respingerea ordonanței privind creșterea salariilor demnitarilor.

„PNL a votat, astăzi, și formal, pentru că decizia politică a fost deja luată, în unanimitate, pentru respingerea ordonanței privind creșterea salariilor demnitarilor, pentru că este nevoie să discuți în mod unitar, corelat aceste salarii din domeniul bugetar și această discuție va fi făcută în Parlament, actunci când acel proiect de lege va veni și vom prezenta un punct de vedere articulat din partea PNL”, a declarat Alina Gorghiu.

Joi, după consultările între liderii partidelor, președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că puterea și opoziția așteaptă de la Ministerul Muncii proiectul legii salarizării pentru a se consulta asupra acestuia, arătând că dorește ca această lege să fie discutată în Parlament odată cu ordonanța privind majorarea salariilor demnitarilor.

„Am discutat și despre legea salarizării. Așteptăm și noi și cei din opoziție ca Guvernul, Ministerul Muncii să finalizeze negocierile cu partenerii sociali și, după ce vor finaliza, vom avea pe masă un draft și vom lucra și pe legea salarizării cu colegii din opoziție după același model. Dacă discutăm despre o lege a salarizării este un document important. Eu asta vreau ca temele majore să fie un consens, să dureze, și noi și colegii din opoziție avem aceeași abordare, un climat politic bazat pe dialog”, a precizat Dragnea.

El a adăugat că discuția pe ordonanța privind majorarea salariilor demnitarilor trebuie să fie discutată în Parlament odată cu proiectul legii salarizării, admițând că, până atunci, ordonanța își produce efecte și demnitarii își primesc salariile majorate.