Gradul de ocupare a hotelurilor și pensiunilor de pe litoral este de sută la sută
„Litoralul este plin, sută la sută grad de ocupare, iar pentru Mamaia nu mai sunt camere nici pentru luna august pentru cei care nu și-au făcut rezervări deja. În Eforie și Venus sunt mulți turiști la sfârșitul săptămânii. Sudul crește în ultima vreme, exact așa cum spuneam acum doi-trei ani, pentru că Mamaia este la capacitate, nu mai putem vorbi de creșteri la Mamaia, și atunci singura zonă unde putem avea creșteri per total sezon este sudul, evident. Mamaia se păstrează în continuare în top, nu avem niciun fel de probleme, iar Eforie ține pasul datorită și distanței foarte mici în kilometri față de Mamaia”, a declarat Corina Martin pentru MEDIAFAX.
Ea a precizat că nu poate spune o cifră exactă a numărului de turiști aflați pe litoral, întrucât sunt și persoane care se cazazează la „particulari”.
„În Costinești este un număr destul de mare de structuri de cazare care nu sunt autorizate și e greu să avem un număr exact de turiști. În mod oficial acolo sunt 5-6.000 de locuri de cazare, dar cu siguranță sunt mai mulți turiști. Același lucru este valabil și pentru Vama Veche. (…) Conform Institutului Național de Statistică, litoralul are în jur de 120.000 de locuri de cazare, în mod sigur sunt peste 130.000 de persoane, că sunt și copii. Neoficial putem vorbi de peste 150.000 de persoane, sunt și turiști care se cazează la particulari, dar nu știm câți sunt exact, nu putem estima. Autoritatea publică centrală care se ocupă de turism nu are acest instrument , nu are acel soft de care s-a vorbit tot, prin care am putea afla câți turiști sunt pe litoral”, a mai afirmat Martin.
Ea a explicat că estimarea poate fi făcută de către agențiile de turism în momentul în care încearcă rezervarea unor camere, iar hotelurile spun că nu mai au locuri libere.
„Ne dăm seama că nu mai sunt locuri din felul în care merg rezervările. Agențiile caută locuri, iar hotelurile spun că nu mai au. Acesta este felul în care putem face estimări”, a precizat Corina Martin.
Potrivit sursei citate, gradul de ocupare se va menține la sută la sută pe litoral până la sfârșitul sezonului estival.
„Suntem sută la sută grad de ocupare, nu mai avem locuri și de acum încolo așa rămâne. Prognoza meteo arată bine, evenimentele încep, nu există motive să ne îndoim din acest moment de gradul de ocupare sau de numărul de turiști care ar veni la mare”, a mai afirmat Corina Martin.