Grav accident de circulație pe DN1, în apropiere de Câmpina
Un bărbat a murit și unul a fost rănit, astăzi, în jurul orei 17.00, pe DN1, la intrarea în municipiul Câmpina, în urma unui grav accident de circulație, circulația în zonă fiind îngreunată.
Potrivit datelor furnizate de Poliția Prahova, accidentul s-a a avut loc în condițiile în care șoferul unui Ford Escort care se deplasa dinspre Brașov către Ploiești a vrut să întoarcă și a intrat în coliziune cu un autoturism Volkswagen Golf care circula în aceeași direcție.
În urma impactului șoferul Fordului a murit, iar cel al autoturismului VW a fost rănit, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgențe Ploiești.
La ora transmiterii acestei știri, la locul accidentului se efectuaza cercetări, ambele benzi de circulație pe sensul de mers Brașov – Ploiești fiind blocate.
Traficul rutier este dirijat de catre polițiști pe cele două benzi ale sensului de mers Ploiești – Brașov, unde se circulă pe o singură bandă.