Potrivit primelor cercetări desfășurate de către polițiștii vasluieni, cele două mașini s-au ciocnit frontal în comuna Codăești, de pe drumul național DN 24 Vaslui – Iași, după ce șoferul din București, un bărbat de 39 de ani, a pierdut controlul asupra direcției într-o curbă la dreapta și a ajuns pe sensul opus de mers, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În urma coliziunii, autoturismul condus de bucureștean a ieșit în afara șoselei, iar cel condus de un tânăr de 38 de ani, din Ploiești, a luat foc, în zonă fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru lichidarea incendiului.
„Cei doi conducători auto au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde medicii i-au diagnosticat cu fractură de stern, respectiv politraumatism prin accident rutier. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcootest, reieșind faptul că aceștia nu consumaseră băuturi alcoolice”, a declarat, luni, responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Alina Tonică.
Polițiștii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele șoferului din București, cel care a provocat accidentul, pentru vătămare corporală din culpă.