Prima pagină » Știri » Gray: Modificarea din raportul MCV este o clarificare, nu corectarea unei erori

Gray: Modificarea din raportul MCV este o clarificare, nu corectarea unei erori

Modificarea din textul raportului MCV vizând numărul miniștrilor cercetați penal reprezintă o clarificare, nu corectarea unei erori, fiind decisă joi de către Colegiul Comisarilor în urma unei analize interne, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Modificarea din textul raportului MCV vizând numărul miniștrilor cercetați penal reprezintă o clarificare, nu corectarea unei erori, fiind decisă joi de către Colegiul Comisarilor în urma unei analize interne, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

„Am modificat textul în acest mod pentru a evita ambiguitățile. Sunt doi miniștri care au fost efectiv puși sub urmărire penală, acestea fiind cazuri confirmate”, a afirmat Gray.

De asemenea, el a arătat că această modificare pe text a fost făcută în urma unei decizii luate joi în cadrul Colegiului Comisarului, precedată de o analiză a problemei care s-a bazat doar pe argumente interne.

„Nu sunt la curent cu o plângere formalizată trimisă Comisiei din partea Guvernului român sau a unor persoane din acesta referitoare la acest subiect”, a specificat purtătorul de cuvânt.

Totodată, Gray a arătat că este o procedură normală verificarea textului raportului după adoptarea acestuia, înainte de a fi trimis Parlamentului European și statelor membre.

„Versiunea de pe site-ul Comisiei este cea finală. Cred că aceasta este singura modificare a textului, nu ne așteptăm să mai apară și altele. Am mai făcut-o de câteva ori și în anii trecuți, nu e prima modificare de acest fel. După ce este adoptat, textul raportului mai este verificat încă o dată pentru a avea o formă finală înainte de a fi trimis statelor membre”, a mai spus Mark Gray.

CE a modificat textul raportului MCV publicat miercuri, formula „dintre persoanele nou-numite în funcția de ministru, trei erau cercetate penal pentru fapte de corupție” fiind înlocuită cu „în rândul noilor miniștri există două cazuri confirmate de persoane care sunt cercetate penal”.

Raportul MCV preciza, în varianta publicată miercuri, că noul Guvern de la București și-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupției, dar trei dintre noii miniștri erau cercetați penal, iar cerințele constituționale, inclusiv suspendarea din funcție a unui ministru în cazul trimiterii în judecată, vor trebui aplicate în integralitate.

„Noul Guvern și-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupției, dar, dintre persoanele nou-numite în funcția de ministru, trei erau cercetate penal pentru fapte de corupție. În recomandările sale din luna iulie, Comisia și-a exprimat speranța că miniștrii vor da un exemplu în ceea ce privește respectarea aspectelor legate de integritate: același lucru este așteptat și în ceea ce privește acuzațiile de corupție. Este esențial pentru credibilitatea unui guvern ca persoanele care îndeplinesc funcții ministeriale să se bucure de încrederea publicului, de exemplu prin prezentarea demisiei atunci când există împotriva lor un raport ANI în materie de integritate. Cerințele constituționale, inclusiv suspendarea din funcția de ministru în cazul trimiterii în judecată, vor trebui aplicate în integralitate”, se menționează în raportul MCV dat publicității miercuri de Comisia Europeană.

În varianta existentă pe site-ul Comisiei joi seară, paragraful a fost modificat: „Noul Guvern și-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupției, însă în rândul noilor miniștri există două cazuri confirmate de persoane care sunt cercetate penal pentru fapte de corupție. În recomandările sale din luna iulie, Comisia și-a exprimat speranța că miniștrii vor da un exemplu în ceea ce privește respectarea aspectelor legate de integritate: același lucru este așteptat și în ceea ce privește acuzațiile de corupție. Este esențial pentru credibilitatea unui guvern ca persoanele care îndeplinesc funcții ministeriale să se bucure de încrederea publicului, de exemplu prin prezentarea demisiei atunci când există împotriva lor un raport ANI în materie de integritate. Cerințele constituționale, inclusiv suspendarea din funcția de ministru în cazul trimiterii în judecată, vor trebui aplicate în integralitate”.

Un document oficial precum cel al Comisiei Europene trebuie să prezinte foarte clar și serios problemele legate de corupție și nu poate indica, ca în presă, pe surse, că ar fi trei miniștri cercetați pentru fapte de corupție, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.

„Dincolo de ceea ce se poate scrie în presă, într-un document oficial cum este cel al Comisiei Europene lucrurile trebuie să fie foarte clare. «Pentru fapte de corupție sunt trei miniștri»: nu e adevărat. Pentru fapte eventual asimilate corupției, este vorba de abuz în serviciu, a fost trimis în judecată Fenechiu. Dragnea nu este cercetat pentru fapte de corupție, ci pentru Legea referendumului și legi electorale, iar pe al treilea nu l-am găsit. Într-un document oficial cum este cel al Comisiei Europene nu poți să vorbești ca în presă, pe surse, că sunt trei, trebuie să vorbești serios, ori lucrul ăsta, dacă eram consultați cu o zi înainte, l-am fi putut îndrepta. La fel, nu poți să spui că cu cei patru miniștri care au sesizare de la ANI nu s-a întâmplat nimic. S-a întâmplat, nu mai sunt în Guvern, niciunul din cei patru, chiar dacă nu există niciun fel de condamnare definitivă împotriva lor”, a spus Ponta, aflat la Viena.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, cataloga, miercuri, drept „fantezie” informația conform căreia în Guvernul României ar exista trei miniștri cercetați pentru corupție, spunând că, dacă ar fi existat o anchetă a DIICOT în ceea ce-l privește, ar fi trebuit să știe și el, și premierul, dar și presa.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât costă pe oră un ajutor în gospodărie: Sparge lemne, curăță terenuri și chiar construiește foișoare
Digi24
Scandal de rasism cu implicare politică în Finlanda. Tânăra încoronată regină a frumuseții a rămas fără titlu după un gest controversat
Cancan.ro
EXCLUSIV | Ce arată necropsia efectuată după deshumarea Rodicăi Stănoiu. Avem rezultatele oficiale: care este cauza morții
Prosport.ro
Andreea Bălan, apariție extravagantă la TVR. Iubita lui Victor Cornea a făcut senzație cu rochia ei
Adevarul
Propagandistul preferat al lui Putin amenință Europa: „Încă o dată, va trebui să distrugem Berlinul, Parisul, Viena”
Mediafax
Decizia UE cu privire la mașinile pe benzină și motorină. Sunt vizați milioane de șoferi din Europa
Click
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Digi24
„Moscova trebuie să simtă durerea”. Un diplomat american îl contrazice flagrant pe Donald Trump
Cancan.ro
EA e femeia care poate schimba cursul anchetei. Menajera Rodicăi Stănoiu, martor-cheie în dosarul morții suspecte
Ce se întâmplă doctore
Imagini inedite cu Cristina Șișcanu, după ce a slăbit enorm! Nu o mai recunoști! „Trebuie să mă apuc de sport și masaje”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
ARO se reinventează: Ar putea produce anual până la 10.000 de SUV-uri hibrid. Cât costă primul exemplar
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un copil la restaurant: - Carnea de elefant se mănâncă?
Descopera.ro
O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers