Prima pagină » Economic » Grecia a cerut amânarea plăților către FMI. Ce a răspuns Fondul

Grecia a cerut amânarea plăților către FMI. Ce a răspuns Fondul

Grecia a cerut amânarea plăților către FMI. Ce a răspuns Fondul
Grecia a cerut amânarea plăților către FMI, primind răspuns favorabil

„Am exploatat o posibilitate prevăzută în contractul cu FMI, iar în acest fel vom avea și timp pentru negocieri”, a explicat un oficial guvernamental grec.

FMI a confirmat solicitarea din partea Greciei, precizând că s-a stabilit termenul de 30 iunie pentru plata sumei de 1,6 miliarde de euro.

Grecia avertizase miercuri creditorii internaționali că, în lipsa unui acord rapid, nu va plăti rata de 300 de milioane de euro către Fondul Monetar Internațional (FMI), scadentă vineri.

Grecia mai are încă trei rate de achitat către FMI în iunie, în total de 1,23 miliarde de euro.

Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Guvernul de la Atena mai are de primit din partea instituțiilor financiare 7,2 miliarde de euro prin programul de susținere financiară de 240 de miliarde de euro care se încheie în această lună.

Citește și