Prima pagină » Știri » Grecii susțin stilul dur de negociere al Guvernului, dar vor și în UE

Grecii susțin stilul dur de negociere al Guvernului, dar vor și în UE

Grecii susțin stilul dur de negociere al Guvernului, dar vor și în UE
Grecii susțin stilul dur de negociere al Guvernului, dar vor și în UE

Sondajul, efectuat în luna mai de Public Issue pentru ziarul proguvernamental Avgi, arată că 54% dintre cetățeni susțin modul în care Guvernul condus de partidul Syriza negociază cu creditorii internaționali, în pofida tensiunilor.

În plus, 59% dintre respondenți consideră că Atena nu trebuie să cedeze la cerințele creditorilor, 89% fiind împotriva tăierii pensiilor și 81% împotriva disponibilizărilor masive.

Guvernul de stânga al Greciei negociază de patru luni de zile cu reprezentanții UE și ai FMI un acord prin care să fie reluată finanțarea în cadrul programului de ajutor în valoare de 240 de miliarde de euro, din care statul elen mai are de primit 7,2 miliarde de euro. Discuțiile s-au blocat în privința pensiilor, a modificării legislației muncii, a țintelor fiscale și a majorării taxei pe vânzări.

Premierul Alexis Tsipras a avertizat clar sâmbătă că Guvernul său nu va accepta „cerințele iraționale” care presupun încălcarea promisiunilor făcute de Syriza în campania electorală.

Grecia are în luna iunie datorii scadente în valoare de 1,5 miliarde de euro, în afara salariilor și pensiilor care trebuie plătite. Prima plată, de 300 de milioane de euro, către FMI, trebuie efectuată pe 5 iunie. Dacă nu face aceste plăți, Grecia riscă să intre în default, ceea ce ar putea antrena ieșirea din zona euro.

Cetățenii greci speră însă să evite acest scenariu, 71% dintre cei chestionați afirmând că vor să păstreze euro, iar 68% apreciind că revenirea la drahmă ar agrava situația economică.

Autor

Citește și