Greenpeace: 100 de defrișări ilegale pe zi în România
Județele fruntașe în topul tăierilor ilegale de arbori sunt, potrivit raportului Greenpeace: Argeș, Vrancea, Bacău, Suceava și Mureș. Unii specialiști din domeniul silvic arată înspre autorități.
Reprezentanții Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nu au putut fi contactați pentru a oferi un punct de vedere.
Județele fruntașe la numărul cazurilor de tăieri ilegale de arbori sunt: Argeș, Vrancea, Bacău, Suceava și Mureș.
Potrivit președintelui Confederației Consilva, Marian Stoicescu, în sectorul privat sunt 600.000 ha de păduri neadministrate, nepăzite. Din aceste 600.000, 400.000 ha au fost tăiate ilegal după anul 2005, scrie tvr.
Din totalul cazurilor de tăieri ilegale înregistrate la nivel național în 2015, 32% au fost încadrate ca infracțiuni și s-au făcut dosare penale, în timp ce 68% au reprezentat contravenții în valoare de aproximativ 6.6 milioane de euro.
La mijlocul anului trecut, problema defrișărilor ilegale a fost dezbătută în CSAT. Forul a stabilit că este un caz de siguranță națională și a cerut guvernului să ia măsuri urgente și să schimbe legislația.
Și Prințul Charles, moștenitorul coroanei britanice, cere României să își conserve și să protejeze aurul verde.