Prima pagină » Știri » Greva controlorilor de trafic aerian: Sindicaliștii nu cedează, clienții nu știu ce zboruri se amână

Greva controlorilor de trafic aerian: Sindicaliștii nu cedează, clienții nu știu ce zboruri se amână

Greva controlorilor de trafic aerian: Sindicaliștii nu cedează, clienții nu știu ce zboruri se amână
Sindicatele din domeniul controlului de trafic aerian au decis să mențină greva de avertisment stabilită pentru astăzi, între orele 11.00 și 13.00, astfel că doar 33,3% din zborurile programate pentru acest interval orar vor fi asistate, restul fiind suspendate sau chiar anulate.

La ora emiterii acestei știri, niciuna dintre companiile aeriene nu era în măsură să comunice care sunt rutele/zborurile programate pentru data de 12 mai – în intervalul orar 11.00-13.00, când are loc greva controlorilor de trafic aerian – ce ar putea fi anulate sau suspendate.

Atât Tarom, cât și Blue Air și WizzAir, au transmis ieri, pentru MEDIAFAX, că nu cunosc ce zboruri ar putea fi anulate/suspendate din cauza grevei de avertisment declanșate la ROMATSA, programată pentru data de 12 mai orele 11.00-13.00.

Companiile au spus că vor comunica date privind zborurile din 12 mai în dimineața aceleiași zile.

„Noi, sindicaliștii din ATSR, ne cerem scuze public pentru disconfortul ce va fi creat vineri la prânz, cu ocazia grevei de avertisment. Totodată, ținem să precizăm următoarele: Greva de avertisment este urmarea unei lungi bătălii pentru păstrarea prestigiului acestei instituții românești, ROMATSA, pentru depolitizarea și decăpușarea ei; Nu urmărim avantaje materiale, ci siguranța locului de muncă, în condițiile în care, din cauza unui management defectuos, se ajunge cu pași programați, la faliment și înstrăinare. Au vândut pământul, urmează cerul? Înmulțirea zborurilor pe teritoriul românesc și diminuarea numărului de controlori de trafic constituie în acest moment un atac la adresa siguranței traficului, cu toate eforturile pe care le depunem pentru a gestiona eficient traficul din spațiul aerian românesc”, a transmis, joi seara, Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian – ATSR.

„De aceea”, menționează sindicatul ATSR, „rugăm publicul larg să ne înțeleagă și să fie alături de noi în acest demers care ne privește pe toți, familiile noastre, copiii noștri”.

Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România a anunțat o grevă de avertisment la nivelul tuturor subunităților ROMATSA – regia de stat care se ocupă cu dirijarea traficului aerian din România, protest care se va desfășura vineri, 12 mai, între orele 11.00 și 13.00. Conflictul are loc pe fondul expirării contractului colectiv de muncă, potrivit unei notificări transmise anterior de ATSR.

„Personalul CTA (n.r. – control trafic aerian) participant la grevă va asigura o treime din activitate în intervalul 11.00-13.00 (ore locale), prin măsuri de control al fluxurilor de trafic aerian asigurate prin intermediul organismelor corespunzătoare ale EUROCONTROL, în baza notificării corespunzătoare din partea ROMATSA; sunt exceptate de la aceste măsuri zborurile monarhilor, șefilor de state, prim-miniștrilor și miniștrilor, zborurile misiunilor de căutare și salvare, zborurile militare, zborurile umanitare, precum și zborurile de poliție aeriană”, se arată în notificarea transmisă de sindicat către directorul general, directorii de direcții și directorii de subunități din cadrul ROMATSA.

Managementul Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a fost notificat de către sindicatul ATSR cu privire la organizarea grevei de avertisment, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul companiei ROMATSA.

„Managementul ROMATSA va depune toate eforturile necesare pentru a stopa declanșarea grevei de avertisment și va continua negocierea cu partenerii sociali. Totuși, în situația declanșării grevei de avertisment, conform Legii Dialogului Social nr. 62/2011, ROMATSA va asigura 33,3% din zboruri. Nu vor fi afectate zborurile umanitare de stat, medicale, de căutare și salvare și de urgență”, se arată în comunicat.

Aeronavele vor fi dirijate conform FLOW CONTROL-ului introdus de EUROCONTROL, se precizează în documentul citat.

Autor