Greva de la Poștă continuă: activitatea este întreruptă pentru a doua zi consecutiv
Poștașii din județul Dolj nu vor să se mai întoarcă la lucru până nu vor semna un act adițional la contractul de muncă, prin care să primească 200 lei în plus la salariu.
Cu toate acestea, au hotărât ca în Craiova, vineri, să distribuie pensii și ajutoare sociale. Banii nu vor ajunge însă și pensionarii din județ, întrucât șoferii refuză să plece cu mașinile din Punctul de Tranzit Gara Craiova.
„Am avut o rugăminte către factorii locali, care continuă acțiunea de protest, ca măcar între orele 9.30-12.30 să distribuie pensiile și ajutoarele sociale. Nu pleacă cu nicio scrisoare, niciun ziar, colet, nimic. Doar pensiile, din solidaritate cu pensionarii, mai ales că era și ultima zi din lună cu achitarea pensiilor. La 12.30 se vor întoarce și vor continua acțiunea de protest. În județ nu putem nici măcar pensiile să le distribuim întrucât șoferii din Tranzit au refuzat categoric să plece pe traseu până la soluționarea revendicărilor. Au spus că pleacă la orice oră în cursul zilei de îndată ce vom avea un rezultat favorabil al întânirii CNPR – SLPR din această dimineață și un act adițional scris și semnat”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Titi Roman, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, filiala Dolj.
Pe lângă majorarea salariilor cu 200 lei, poștașii vor și să fie plătiți pentru cât lucrează. Sindicaliștii spun că mulți dintre factorii poștali sunt plătiți cu jumătate de normă, deși muncesc la program normal.
În plus, angajații din județul Dolj ai Companiei Naționale Poșta Română cer condiții mai bune de muncă și investiții în sediile în care își desfășoară activitatea, în special în cele din mediul rural, multe dintre acestea fiind în stare de degradare.
Cluj: Protestul poștașilor continuă, activitatea este paralizată, dar se trimit pensiile
Poștașii clujeni continuă, vineri, protestul spontan declanșat, joi, cu întreruperea activității, atât în orașe și municipii, cât și în mediul rural.
Șil iderul sindicatului din Poșta Cluj, Carol Sinka, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că protestul va continua până când se va reuși obținerea majorării salariale de 200 de lei net solicitată conducerii Companiei Naționale Poșta Română.
„Activitatea din Poșta Cluj rămâne, vineri, paralizată. Nu se lucrează în oficiile poștale din orașe și municipii, dar nici în cele din mediul rural. Este afectată activitatea din 8 județe din Transilvania, deoarece nu lucrează colegii de la Centrul Regional de Tranzit Cluj, astfel încât nu se trimite coletărie și corespondență. Am decis să trimitem, totuși, pensiile în județ prin factorii noștri poștali, pentru că nu dorim să sufere pensionarii din cauza incompetenților din conducerea Companiei Naționale Poșta Română”, a spus Sinka.
Potrivit acestuia, la Oficiul Poștal de Distribuție (OPD) Cluj-Napoca, situat în zona Gării Cluj-Napoca, va avea loc de la ora 12,30 un miting de protest la care sunt așteptați peste 200 de angajați.
„Vom cere demisia directorului executiv operațional Rareș Stanciu, de la București, care a trimis, joi seară, o adresă în teritoriu, în care ne cerea să cuatificăm pierderile înregistrate cu acest protest. Dar cât a pierdut Poșta Română din cauza lor, de ce nu se cuantifică, pentru că ei sunt vinovați de situația existentă?”, a mai spus Sinka.
Alba: Șoferii, convinși de liderii de sindicat să livreze pensiile
90% dintre poștașii din Alba nu lucrează nici vineri, fiind nemulțumiți de salarii și de condițiile de muncă, însă pensiile vor ajunge la oameni. Nicolae Albu, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), filiala Alba, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în urma solicitărilor avute de la asociațiile de pensionari, au convins poștașii și șoferii să ducă pensiile oamenilor în tot județul, în ciuda nemulțumirilor salariale pe care aceștia le au.
„Activitatea la poștă în Alba nu s-a reluat, circa 90% dintre angajați nu lucrează nici astăzi. Șoferii însă duc banii de pensii, fiind ultima zi din lună, deși inițial au refuzat. I-am rugat frumos noi să o facă, pe răspunderea noastră, și au acceptat. La oficii nu se lucrează, însă se dau banii de pensii și doar atât. Ne cerem scuze clienților care sperăm să ne înțeleagă”, a spus Mihai Albu.
Pe lângă nemulțumirile salariale, poștașii cer și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Liderul SLPR, filiala Alba, a declarat că există oficii care nu au mai fost zugrăvite de mult timp, cu mobilier și calculatoare foarte vechi, iar unii poștași nu au nici uniforme.
Albu a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că protestele au început după ce negocierile sindicaliștilor cu conducerea companiei Poșta Română au eșuat „Conducerea companiei Poșta Română a oferit o majorare de 100 de lei brut, deci circa 60 de lei net, iar solicitarea noastră a fost 100 de lei net, deci 143 de lei brut. După ce au auzit, 90% dintre poștașii din Alba au refuzat să mai înceapă lucrul. Protestul nostru e, de fapt, de șapte luni de când am fost asigurați că se va găsi o soluție privind majorările salariale”, a spus Nicolae Albu. În județul Alba sunt circa 500 de poștași.