Grevă la CFR: ce revendicări au angajații
Sindicaliștii din transportul feroviar vor fi în grevă japoneză de marți până joi, nemulțumiți că, în urma discuțiilor de până acum, avute cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, nu au obținut decât promisiuni.
Liderii organizațiilor sindicale din domeniul feroviar spun că vor avea loc miercuri noi discuții la Ministerul Transporturilor, în urma cărora speră să se ajungă la soluții concrete pentru cererile angajaților din CFR, în caz contrar putându-se ajunge la proteste spontane.
Sindicaliștii avertizează că, în cazul în care cererile lor nu vor fi soluționate, vor declanșa greva generală începând din 1 octombrie.
Angajații din CFR solicită semnarea contractului colectiv de muncă până cel târziu pe 30 septembrie, creșterea salariilor cu cel puțin 10 la sută, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanță începând cu 1 ianuarie 2016 și o politică de personal care să asigure funcționarea în bune condiții a acestui domeniu legat direct și explicit de siguranța națională.
Liderii organizațiilor sindicale din domeniul feroviar – Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, Federația Mecanicilor de Locomotivă, Federația „Drum de fier”, Federația Națională Elcatel, Federația Sindicatelor Ramurii Vagoane, Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari – îi acuză pe reprezentanții CN CFR, CFR Marfă și CFR Călători că tergiversează negocierile, deși la discuții aceștia au arătat că, în principiu, ar putea găsi soluții pentru satisfacerea cererilor sindicaliștilor, dacă ar avea și sprijinul Ministerului Transporturilor.