GRIPA continuă să facă victime. Alte șase persoane au decedat. Bilanțul a ajuns la 186 de morți
Ultimele șase persoane care au murit de gripă sunt patru femei, una de 63 de ani din Caraș-Severin, una de 48 de ani din Giurgiu, o altă femeie de 86 de ani din Sălaj și alta de 58 de ani din Caraș-Severin, un bărbat de 85 de ani din Timiș, dar și un copil de patru luni din Mureș, toți fiind confirmați cu virus gripal de tip A.
Cu toții sufereau și de alte boli și nu fuseseră vaccinați antigripal.
Astfel, numărul total al deceselor cauzate de gripă de la începutul sezonului a ajuns la 186.
Până pe 17 martie, fuseseră vaccinate antigripal 1.327.727 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.
Foto: Hepta