Gruia Stoica rămâne în arest
Decizia CAB nu este definitivă și poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Luni, în fața judecătorilor de la CAB, Stoica a cerut să fie judecat în libertate, invocând că este postul Paștelui.
„Sunt un om de familie, (..) tot ceea ce am construit a fost pentru ceilalți oameni. Tot efortul pe care l-am făcut în viață s-a redus la 10 minute de înregistrate ambientală. (…) Este ireal ce se întâmplă”, a spus Stoica, în fața judecătorilor CAB.
Omul de afaceri, care controlează Grup Feroviar Român (GFR), a precizat că discuția pe care a purtat-o cu avocatul Doru Boștină a fost una „ipotetică” și a catalogat drept „utopie” faptul că i-ar fi dat acestuia trei milioane de euro pentru a afla prețul pe care îl va cere CFR Marfă la o licitație organizată de Complexul Energetic Oltenia.
Tot la procesul în care s-a discutat prelungirea perioadei de arestare a lui Stoica, avocatul acestuia, Viorel Roș, a ținut să sublinieze că „un inginer nu poate să fie închis, iar un avocat să fie liber”.
„Nu cer arestarea domnului Boștină, ci același tratament pentru Gruia Stoica. E mai periculos domnul Gruia Stoica, care a renunțat la toate funcțiile pe care le deținea, decât domnul Doru Boștină? Cu siguranță că nu”, a spus avocatul, în fața instanței.
Apărătorul lui Gruia Stoica a adăugat că Stoica și-a dat demisiile din toate funcțiile de conducere pe care le deținea, motiv pentru care nu mai este un pericol public.
Gruia Stoica și Doru Boștină au fost trimiși în judecată la jumătatea lunii februarie, omul de afaceri fiind acuzat că i-ar fi dat avocatului trei milioane de euro pentru a afla prețul cerut de CFR Marfă la o licitație pentru transportarea cărbunelui organizată de Complexul Energetic Oltenia, la care participa și GFR.
Stoica a fost deferit justiției, pentru cumpărare de influență, în stare de arest preventiv, iar Boștină, cu interdicție de a părăsi țara.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia S.A (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitație ce avea ca scop încheierea acordului cadru și a contractelor subsecvente având ca obiect „Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Ișalnița și sucursala Electrocentrale Turceni.
Conform fișei de date a achiziției, valoarea estimată a contractului era de 473.068.410 lei, fără TVA, din care 195.079.200 de lei pentru SE Turceni, 105.414.600 de lei pentru SE Craiova II și 172.574.610 lei pentru S.E. Ișalnița. Durata contractuală era de 36 de luni, începând cu 1 februarie 2014, iar criteriile de atribuire a contractului erau „cel mai mic preț” sau „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”.
Îm 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitații de participare la procedura de licitație, organizată conform normelor interne ale autorității contractante, către SNTFM „CFR Marfă”, SC Grup Feroviar Român SA București (GFR) și alte trei societăți comerciale. Termenul de depunere a ofertelor de către societățile comerciale care doreau să ia parte la procedura de licitație era 29 ianuarie 2014.
„CFR Marfă și-a manifestat intenția de a participa la procedura de achiziție a serviciilor de transport feroviar de cărbune pentru cele trei sucursale aparținând SC CEO SA și prin urmare a cerut să i se elibereze documentația de atribuire (fișe de date, caiet de sarcini, model de contract subsecvent, model de acord cadru)”, au precizat procurorii în actul de sesizare a instanței.
Anchetatorii au stabilit că, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, „persoană ce controlează SC GFR SA, membră a grupului Grampet”, i-a promis avocatului Doru Boștină că-i va da trei milioane de euro, pentru „a-și exercita influența pe care a lăsat să se creadă că are o asupra directorului general al CFR Marfă (funcționar public), pentru a-l determina să își încalce atribuțiile de serviciu și să-i comunice prețul oferit de societatea pe care o conduce, la licitația din 29 ianuarie 2014, așadar să divulge date confidențiale”.
„Acest demers avea ca scop adjudecarea, de către Stoica Gruia, a contractului ce făcea obiectul licitației, respectiv transport cărbune de la nivelul SC CEO SA. În acest context, inculpatul Boștină Doru-Cătălin i-a promis inculpatului Stoica Gruia că va înlesni, în schimbul sumei de trei milioane euro, aflarea ofertei de preț și va folosi, pentru realizarea traficului de influență, un intermediar care poate exercita influența directă asupra funcționarului public, directorul general al CFR Marfă”, au precizat procurorii în rechizitoriu.
Din 23 ianuarie și până în ziua licitației, respectiv 29 ianuarie, Doru Boștină l-a ținut la curent pe inculpatul Stoica Gruia cu stadiul demersurilor sale de intermediere a traficării influenței, în scopul adjudecării contractului la licitația având ca obiect contractul de transport cărbune, au mai arătat procurorii.
„Intervenția autorităților judiciare în data de 29 ianuarie 2014 a pus capăt demersurilor infracționale și a «stopat» o licitație afectată de activitatea infracțională a celor doi inculpați, care nu mai putea fi derulată, deoarece era incompatibilă condițiilor de concurență reală, loială și care ar fi putut determina prejudicierea unei unități de stat cu suma de 473.068.410 lei, fără TVA”, au mai scris procurorii în rechizitoriu.
Directorul general al CFR Marfă, Dragoș-Alexandru Drăghici, nu a putut fi audiat în acest dosar, în contextul în care a suferit un atac cerebral, a fost operat de urgență la Spitalul Elias, iar în 2 februarie a încetat din viață.