General Motors fabrica din 2011 automobile Chevrolet la uzina GAZ din Nizni Novgorod, aflată la circa 400 de kilometri de Moscova, dar în acest an a decis să iasă de piața rusă, în urma scăderii drastice a vânzărilor.
GAZ mai are contracte de producție cu constructorii auto germani Volkswagen și Daimler și a anunțat că încearcă să găsească un înlocuitor al GM.
„Avem aproximativ șase, șapte parteneri, foarte interesați, care ar produce acolo,” a declarat Wolf, într-un interviu acordat la forumul economic internațional de la St. Petersburg.
El a adăugat că între cei interesați se află și producători auto chinezi, dar a refuzat să spună care sunt aceștia, o decizie finală urmând să fie luată în următoarele trei luni.
General Motors și Volkswagen au fabricat anul trecut la uzina GAZ 75.000 de vehicule, în timp ce capacitatea de producție a acesteia depășește 200.000 de unități.
Wolf a mai spus că parteneriatele cu Volkswagen și Daimler snt foarte stabile, dar a recunoscut că situația s-ar putea schimba dacă declinul pieței se va agrava.
Vănzările de automobile din Rusia ar putea scădea în acest an cu 25%-30%, a avertizat joi ministrul rus al Industriei, Denis Manturov.