Prima pagină » Știri » Guvern: Iohannis a primit Vila Lac 2, dar se va muta în Vila Lac 3 după ce Băsescu va pleca

Guvern: Iohannis a primit Vila Lac 2, dar se va muta în Vila Lac 3 după ce Băsescu va pleca

Guvern: Iohannis a primit Vila Lac 2, dar se va muta în Vila Lac 3 după ce Băsescu va pleca
Guvern: Iohannis a primit Vila Lac 2, dar se va muta în Vila Lac 3 după ce Băsescu va pleca

„Guvernului i-a fost adusă la cunoștință opțiunea domnului Klaus Iohannis cu privire la reședința pe care acesta dorește să o ocupe, din momentul în care mandatul său va începe. În urma opțiunii domnului Klaus Iohannis, Guvernul a decis, în ședința de miercuri, ca viitorului președinte să îi fie acordată Vila Lac 2 drept reședință oficială pentru perioada următoare. Ulterior eliberării Vilei Lac 3, ocupată în prezent de președintele în funcție, Traian Băsescu, după termenul legal pe care îl are la dispoziție, domnul Klaus Iohannis urmează să preia această reședință drept reședință oficială”, informează Guvernul.

Surse oficiale au declarat anterior agenției MEDIAFAX că Guvernul a decis, în ședința de miercuri, ca președintelui ales Klaus Iohannis să îi fie acordată Vila Lac 2 ca reședință oficială.

Atribuirea vilei a fost decisă prin hotărâre de guvern.

„Clădirea are o suprafață de circa 2.000 metri pătrați și un teren de 37.230 metri pătrați, fiind dotată cu saună și piscină interioară. Vila a fost deja pregătită de Regia Protocolului de Stat”, au arătat sursele.

Conform anexei privind patrimoniul RA-APPS, vilele Lac 2 și Lac 3 mai sunt dotate cu patinoar, teren de tenis și vestiar.

Sursele citate au mai arătat că în ședința de guvern a fost discutată, pe scurt, și situația locativă a președintelui Traian Băsescu, arătându-se că acesta mai are la dispoziție 60 de zile după încheierea mandatului prezidențial în care mai poate ocupa Vila Lac 3.

Președintele Traian Băsescu ocupă în perioada mandatului Vila Lac 3, aflată în imediata apropiere a reședinței atribuite lui Iohannis.

La începutul lunii decembrie, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul îi va pune la dispoziție lui Klaus Iohannis, ca reședință prezidențială, vilele de protocol Lac 2 și Lac 3 ale Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), iar opțiunea îi va aparține acestuia.

Citește și