Guvernul a adoptat ordonanța privind salariile bugetarilor
„Ce facem noi astăzi, prin adoptarea acestei ordonanțe de urgență: încercăm să rezolvăm niște inechități, niște disfuncții majore care s-au strâns de ani de zile în sistemul public de salarizare, după o încercare ratată în 2010 de a avea o lege-cadru care nu s-a aplicat niciodată și care ar fi putut fi începută și aplicată de ani de zile. Nu vom rezolva absolut toate probleme prin această ordonanță de urgență, dar știm exact ce rezolvăm, știm pe ce date stăm și știm că peste 650.000 de oameni din administrația publică centrală vor beneficia de prevederile acestei ordonanțe”, a declarat miercuri ministrul Mincii, Dragoș Pîslaru.
Proiectul vine să aplice principiul „la muncă egală, plată egală”, pentru că existau în sistemul public de salarizare persoane care aveau aceeași funcție, aceeași vechime, aflate în același birou, dar care aveau salarii diferite, motivul fiind unele „prevederi legale haotice din trecut”.
Referitor la problema sistemului de sănătate, ministrul Muncii a anunțat că pentru corectarea disfuncționalităților majore care există proiectul va veni cu soluții atât pe orizontală, cât și pe verticală, în așa fel încât să se poată stabili o ierarhie și o evoluție clară a carierei personalului medical.
„Un al doilea lucru pe care îl facem este să constatăm faptul că în sectorul de sănătate, pe lângă problemele pe care le avem acum, una după alta și care vin tot din trecut, există niște disfuncționalități majore legate de modul în care sunt salarizați cei din sectorul medical. Aici o să venim cu o reașezare a grilei, apropierea de principiile legii-cadru 284, și rezolvarea disfuncționalităților atât pe orizontală, la nivel sistemic, în toată țara, și pe verticală, ceea ce înseamnă așezarea vechimilor ca să existe un anumit progres în carieră pe care un cadru medical poate să îl aibă”, a mai spus Pîslaru. În plus, tot pentru sistemul medical, ordonanța guvernului stabilește un bonus de performanță de 2% care să susțină reformele pe care noul ministrul al Sănătății, Vlad Voiculescu, vrea să le implementeze.
În ceea ce privește sectorul educației, după discuțiile destul de tensionate care au existat între ministerul Muncii și sindicaliștii din sistem, s-a convenit așezarea lucrurilor „pe temeiul acesta al unei legi unitare, abrogând o lege specială, legea 63, care instituia un status special”.
Mare parte din modificările apărute prin această ordonanță de urgență vor intra în vigoare începând cu 1 august 2016, ceea ce înseamnă că din luna septembrie 650.000 de bugetari vor primi salarii mai mari. Din decembrie 2017 grila va fi aplicată complet, urmând ca la 1 ianuarie 2018 să fie aplicat și acel bonus de performanță de 2% și pentru sistemul din educație.