Prima pagină » Știri » Guvernul a aprobat majorarea cu 50% a indemnizaţiei de creştere a copilului pentru mamele de gemeni, tripleţi sau multipleţi

Guvernul a aprobat majorarea cu 50% a indemnizaţiei de creştere a copilului pentru mamele de gemeni, tripleţi sau multipleţi

Guvernul a aprobat majorarea cu 50% a indemnizaţiei de creştere a copilului pentru mamele de gemeni, tripleţi sau multipleţi

Guvernul a modificat legislația privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Astfel, s-a majorat indemnizaţia de creştere a copilului pentru mamele de gemeni, tripleţi sau multipleţi.

Principalele modificări și completări referitoare concediul și indemnizația pentru creșterea copiilor:

– extinderea perioadei netransferabile de concediu pentru creșterea copilului în cazul părintelui care nu a solicitat inițial acest drept, de la cel puțin 1 lună la cel puțin 2 luni din perioada totală a concediului, dacă ambii părinți îndeplinesc condițiile legale;

– majorarea nivelului de venituri supuse impozitului ce poate fi obținut de părinte în decursul unui an calendaristic, în perioada concediului pentru creșterea copilului, de la 5 la 8 indemnizații pentru creșterea copilului (ICC) în cuantum minim, respectiv de la 6.500 lei la 10.512 lei;

– recalcularea cuantumului ICC în cazul obținerii unor venituri suplimentare, în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, din hotărâri judecătorești/adeverințe sau acte de rectificare a veniturilor;

– suspendarea sau încetarea plății ICC în cazul în care certificatul de încadrare în grad de handicap expiră în perioada concediului de creștere a copilului;

– introducerea unei perioade de preaviz de cel puțin 10 zile pe care lucrătorul o acordă angajatorului atunci când își exercită dreptul la concediu și ICC, înainte de finalizarea concediului de maternitate sau înainte de data estimată de începere a concediului pentru creșterea copilului, printr-o cerere, pe suport de hârtie sau electronic, în care precizează perioada preconizată a concediului pentru creșterea copilului;

– menținerea, până la sfârșitul concediului de creștere a copilului, a condițiilor de încadrare și a drepturilor salariale avute la începutul concediului sau dobândite pe parcurs;

– introducerea concediului și a indemnizației de acomodare, acordate părinților adoptatori, ca perioadă asimilată pentru dobândirea dreptului la concediu pentru creșterea copilului și la ICC.

De asemenea, conform ministerului Muncii, s-a decis suplimentarea cu 50% a indemnizației lunare pentru copiii născuți din sarcini gemelare, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil ( deci 50% în plus la indemnizația mamei pentru fiecare copil). Aceeași măsură se va aplica și pentru sarcinile suprapuse, respectiv pentru mamele care nasc în perioada concediului de îngrijire copil.

„De acum, suma crește pentru unele mame! În cazul doamnelor care au indemnizația de 2.628 lei, nu apare nici o modificare, ci doar la indemnizațiile peste această sumă. De exemplu, mama unor tripleți, care are valoarea indemnizației de 3.000 de lei, va primi pentru fiecare copil, începând cu al doilea, încă 1.500 lei, astfel încât va încasa lunar 6.000 lei.

Suma maximă prevăzută de lege pentru această indemnizație rămâne 8.500 lei. Astfel, mama unor gemeni, care are acum o indemnizație de 8.500 lei, va primi 4.250 lei în plus pentru al doilea copil, nu doar 1.314 lei cât încasa până acum. Așadar, suma totală încasată va ajunge la 12.750 lei”, a anunţat Gabriela Firea.

Sumele nu pot fi mai mici decât 1314 lei (valoare fixă pe care o primesc în prezent mamele de gemeni, tripleți, si cu sarcini suprapuse, suma abținută ca rezultat al înmulțirii cu 2,5 a valorii ISR – indicatorul social de referință, care în 2022 are valoare de 525,5 lei. Deci 2.5 ISR egal 1314 lei.

Noile reglementări se aplică de la 1 ianuarie 2023. Excepție fac reglementările privind majorarea de la o lună la două luni a perioadei de netransferabilitate între părinți, care se aplică atât pentru cererile depuse începând cu 1 ianuarie 2023, cât și pentru cele depuse anterior și nesoluționate până la această dată.

Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, Ioana activează la GÂNDUL.RO, având funcția ... vezi toate articolele

Citește și