Guvernul A DECIS: Victimele unor infracțiuni vor avea dreptul la informare și consiliere psihologică
„La propunerea Ministerului Justiției un proiect de OUG pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor. Este vorba despre transpunerea completă în legislație a unei Directive Europene, Directiva 29/2012. România a implementat în legislație ce prevede această directivă, cu excepția a două articole, articolele opt și nouă și astăzi prin acest proiect au fost incluse legislație și aceste două articole. Prin transpunere se asigură pentru toate victimele infracțiunilor posibilitatea de acces, în conformitate cu procedurile interne, la anumite tipuri de servicii, cum ar fi sprijinul emoțional psihologic, informare, consiliere, sprijin pentru exercitarea drepturilor victimelor, consiliere cu privire la riscurile de victimizare secundară sau de intimidare și răzbunare, precum și la prevenirea acestora, evaluarea individuală a victimelor pentru identificarea nevoilor de protecție specifice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la finalul ședinței de miercuri.
Astfel, Guvernul transpune prin Ordonanța de urgență de miercuri, articolele 8 și 9 din Directiva 29/2012 a Parlamentului European, de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității.
Cele două articole prevăd:
„Articolul 8- Dreptul de acces la serviciile de sprijinire a victimelor
(1) Statele membre se asigură că victimele au acces, în concordanță cu necesitățile lor, la servicii confidențiale de sprijinire a victimelor, în mod gratuit, care acționează în interesul victimelor înainte, în timpul și pentru o durată adecvată după încetarea procedurilor penale. Membrii familiei au acces la serviciile de sprijinire a victimelor în conformitate cu necesitățile lor și cu gravitatea prejudiciului suferit ca urmare a infracțiunii săvârșite împotriva victimei.
(2) Statele membre facilitează direcționarea victimelor, de către autoritatea competentă la care a fost depusă plângerea și de către alte entități relevante, către serviciile de sprijinire a victimelor.
(3) Statele membre adoptă măsuri pentru a institui servicii specializate, gratuite și confidențiale de sprijinire a victimelor în plus față de sau ca parte integrantă a serviciilor generale de sprijinire a victimelor sau pentru a permite organizațiilor de sprijinire a victimelor să facă apel la entități specializate existente care oferă astfel de sprijin specializat. Victimele au acces la astfel de servicii în conformitate cu nevoile lor specifice, iar membrii familiei au acces la respectivele servicii în conformitate cu nevoile lor specifice și cu gradul de vătămare suferit ca urmare a infracțiunii săvârșite împotriva victimei.
(4) Serviciile de sprijinire a victimelor și orice servicii specializate de sprijinire pot fi instituite ca organizații publice sau neguvernamentale și pot fi organizate pe bază profesională sau voluntară.
(5) Statele membre se asigură că accesul la serviciile de sprijinire a victimelor nu depinde de formularea de către victimă a unei plângeri formale în fața unei autorități competente cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.
Articolul 9 Sprijinul din partea serviciilor de sprijinire a victimelor
(1) Serviciile de sprijinire a victimelor, astfel cum sunt menționate la articolul 8 alineatul (1), furnizează cel puțin:
(a) informațiile, consilierea și sprijinul relevante pentru exercitarea drepturilor care revin victimelor, inclusiv în ceea ce privește accesul la sistemele publice naționale de despăgubire în cazul daunelor penale, precum și cu privire la rolul victimelor în cadrul procedurilor penale, inclusiv pregătirea pentru participarea la proces;
(b) informații privind sau trimitere directă la orice servicii specializate de sprijinire relevante existente;
(c) sprijinul emoțional și, dacă este disponibil, cel psihologic;
(d) consiliere privind aspectele financiare și practice subsecvente infracțiunii;
(e) cu excepția cazului în care este furnizată de alte servicii publice sau private, consiliere cu privire la riscurile de victimizare secundară și repetată sau de intimidare și răzbunare, precum și la prevenirea acestora.
(2) Statele membre încurajează serviciile de sprijinire a victimelor să acorde o atenție deosebită nevoilor specifice ale victimelor care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravității infracțiunii.
(3) Cu excepția cazului în care acestea sunt furnizate de alte servicii publice sau private, serviciile specializate de sprijinire menționate la articolul 8 alineatul (3), instituie și pun la dispoziție cel puțin:
(a) adăposturi sau orice altă cazare provizorie adecvată pentru victimele care au nevoie de un loc sigur din cauza unui risc iminent de victimizare secundară și repetată sau de intimidare și răzbunare;
(b) sprijin orientat și integrat pentru victimele cu nevoi specifice, precum victimele violenței sexuale, victimele violenței bazate pe gen și victimele violențelor în cadrul unor relații apropiate, inclusiv sprijin în cazul traumelor și consiliere”.
Ordonanța mai prevede înființarea unor structuri, la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) care să ofere suport victimelor infracțiunile. Structurile vor avea un număr de trei salariați, constând în consilier juridic, psiholog și asistent social. Noile organisme vor fi înființate prin reorganizarea activității DGSPC. Acest lucru va fi realizat doar dacă este respectat plafonul cheltuielilor de persona aprobate prin buget, în limita numărului de posturi aprobat în momentul de față, fără ca acțiunea să presupună un impact financiar suplimentar.
OUG mai completează Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, însă numai dacă autorul a recunoscut faptele care i-au fost imputate, în momentul când sunt apelate serviciile de mediere în spețele penale.
Proiectul ordonanței modifică și Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Astfel victima are dreptul de a fi informată, în cazul în care odată ce condamnatul a fost eliberat condiționat, dar are interdicția de a vorbi cu victima sau cu familia acesteia.