Prima pagină » Economic » Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia combinatul Oltchim

Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia combinatul Oltchim

Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia combinatul Oltchim
Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), aflat în insolvență de la începutul acestui an, reprezentanții potențialului investitor afirmând însă că vor analiza situația înainte de a lua o decizie.

Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), aflat în insolvență de la începutul acestui an, reprezentanții potențialului investitor afirmând însă că vor analiza situația înainte de a lua o decizie.

Subiectul Oltchim a fost abordat într-o discuție avută de premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială în Azerbaidjan, cu conducerea SOCAR.

Combinatul Oltchim se află în insolvență din luna ianuarie a acestui an, iar privatizarea a eșuat anul trecut întrucât Dan Diaconescu, câștigătorul licitației pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni, nu a plătit suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane de euro.

La începutul acestui an, compania petrolieră azeră de stat SOCAR a anunțat că a ajuns la o rețea de 14 benzinării în România și va continua să deschidă noi unități, în orașele Bacău, Focșani și Roman.

Compania azeră de stat are rețele de benzinării în Elveția, România, Ukraina și Georgia și produce anual 60 de milioane de tone de petrol și 30 de miliarde metri cubi de gaze naturale.

Recent, SOCAR a câștigat controlul companiei grecești DESFA, operatorul rețelei de transport al gazelor naturale din Grecia, după retragerea grupului Gazprom din cursă.

În urmă cu trei ani, SOCAR anunța că este interesată să coopereze cu Oltchim și să își vândă produsele petrochimice pe piața românească, precizând atunci că acest lucru nu înseamnă că vrea să cumpere ceva în România.

Corespondență de la trimisul PRO TV-MEDIAFAX la Baku, Paul Angelescu, [email protected]

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei