Guvernul a retras ordonanța privind salarizarea bugetarilor
„Nu vom continua cu acest proiect de ordonanță de urgență. (…) Scopul Guvernului este să vină cu un proiect acceptat de partenerii sociali, este singurul nostru scop, în limitările fiscal-bugetare pentru 2016-2017 pe care ni le permitem”, a precizat Dan Suciu.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că au fost înțelese presiunile și interesul public pentru acest proiect de OUG, iar de joi vor fi reluate discuțiile cu sindicaliștii. „Am înțeles îngrijorările partenerilor sociali, vom discuta cu aceștia începând de mâine”, a spus Suciu, precizând că vor fi căutate „soluții mulțumitoare” pentru aceștia, dar în limita deficitului bugetar.
Acesta a ținut să facă niște precizări în legătură cu „proiectul abandonat”. Purtătorul de cuvânt al cabinetului Cioloș a spus că ideea de scădere a salariilor a fost o interpretare forțată și grila aflată în discuție cu sindicatele nu prevedea astfel de măsuri. Dimpotrivă, spune Suciu, dacă un salariu ajungea să fie mai mic, el urma să fie plătit conform nivelului actual.
Dan Suciu a mai precizat și că guvernul Cioloș a preluat un plan de buget deja făcut de cabinetul anterior și că nu există resurse pentru majorări.
Ieri, negocierile dintre ministrul Muncii, Ana Costea și reprezentanții sindicatelor au eșuat, iar ministrul Muncii a amenințat chiar că își va depune mandatul dacă nu se va ține cont de părerea sa, cu privire la proiectul de ordonanță privind salarizările bugetarilor, aceasta anunțând că nu mai sprijină proiectul, a declarat Cosmin Andreica, consilierul ministrului.
„Doamna ministru a precizat faptul că în situația în care nu se va lua act de faptul că dumneai nu susține această ordonanță de urgență, este dispusă să-și depună mandatul. Până la urmă noi asigurăm partea tehnică a acestei legi, iar în condițiile în care se încearcă variante care nu au cum să satisfacă obiectivele propuse, nu avem cum să le susținem și să fim de acord”, spunea ieri Andreica.
Proiectul de act normativ prevedea că venitul personalului plătit din fonduri publice este alcătuit din salariul de bază corespunzător funcției, solda de funcție sau salariul de funcție, indemnizația de încadrare, indemnizațiile lunare precum și compensații, indemnizații, sporuri, majorări, prime și premii în funcție de categoria de muncă. Conform proiectului de Ordonanță de Urgență, ce ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 august 2016, președintele României ar fi avut un salariu lunar brut de 15.000 de lei iar Patriarhul ar fi încasat o indemnizație lunară de 13.706 lei. Miniștrii și consilierii prezidențiali urmau să aibă un venit lunar brut de 12.124 de lei, se arată în document, iar senatorii și deputații urmau să câștige 10.150 de lei.
Potrivit proiectului, un profesor universitar cu peste 25 de ani vechime putea ajunge la un salariu de bază de 5.339 de lei iar pentru unul cu până la 10 ani vechime indemnizația salarială lunară ar fi fost de 4.084 de lei. În cazul dascălilor din învățământul preuniversitar salariile se modificau între 1.700 și 3.400 de lei, iar pentru un consilier de probațiune cu până la cinci ani de experiență indemnizația ar fi trebuit să ajungă de 4.493 de lei, se arată în proiect. Pentru medicii primari salariile prevăzute erau între 2.832 și 3.526 de lei în timp ce pentru medicii stagiari indemnizațiile erau cuprinse între 1.479 și 1.842 de lei, se mai nota în document.