Guvernul alocă despăgubiri pentru imobilele expropiate în realizarea drumului expres Craiova-Pitești
„Vom aproba în ședința de astăzi (miercuri-n.red.) măsuri pentru continuarea unor importante proiecte de infrastructură de transport. Alocăm fondurile suplimentare necesare pentru plata despăgubirilor foștilor proprietari ale căror imobile au fost expropriate pentru a putea fi realizate două proiecte: drumul expres Craiova-Pitești, tronsonul 2 și reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria”, a declarat, miercuri, prm-ministrul Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern.
De asemenea, Executivul reaprobă indicatorii tehnico-economici pentru autostrada Sebeș-Turda.
„Reaprobăm indicatorii tehnico-economici pentru autostrada Sebeș-Turda, în scopul adaptării unor soluții tehnice, asigurând astfel cadrul necesar pentru finalizarea acestui obiectiv de investiții. Urmărim cu atenție stadiu fiecărei investiții și vreau să ne asigurăm că intervenim pentru deblocarea lor dacă este cazul dar și pentru implementarea în termenele asumate”, a mai spus Dăncilă.
Premierul a anunțat recent că secțiunile 3 și 4 aferente drumului expres Craiova Pitești sunt blocate de CNAIR, deși documentația este definitivată în din 2017.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vizitat, pe 2 iulie, șantierul drumului expres Craiova – Pitești, iar după ce a văzut lucrările a cerut constructorului să se mobilizeze și să respecte termenele promise, adică să fie dat în folosință drumul la sfârșitul anului. Potrivit lui Cuc, în cazul drumului expres Craiova- Pitești, termenele sunt devansate și nu depășite ca la alte autostrăzi.
Ministrul Transporturilor a spus la sfârșitul lunii trecute că lotul 2 al autostrăzii Sebeș-Turda va fi finalizat până la sfârșitul acestui an. Constructorul și-a asumat darea în trafic a tronsonului, indiferent de costurile pe care le va avea cu lucrările de construcție. La începutul acestui an, stadiul fizic al construcției la Lotul 2 au autostrăzii Sebeș-Turda era de 49,01%, iar la sfârșitul lunii ianuarie, grecii de la Aktor au raportat un progres de doar 0,02 puncte procentuale.