Guvernul ar putea finanța un eventual tratament în străinătate al actorului Șerban Ionescu
Guvernul analizează varianta finanțării unui eventual tratament în străinătate al actorului Șerban Ionescu, diagnosticat cu borelioză, premierul Victor Ponta discutând deja în acest sens cu miniștrii Sănătății și Finanțelor.
Banii necesari unui astfel de tratament medical ar putea fi acordați din Fondul de rezervă.
Vasile Cepoi, ministrul Sănătății, va prezenta mâine, în ședința de Guvern o informare cu privire la situația medicală a actorului Șerban Ionescu. „În prezent, Șerban Ionescu nu se află internat în rețeaua unităților medicale din subordinea Ministerului Sănătății. Astfel, conform primelor date furnizate de către medicii specialiști din unitatea medicală care se ocupă de tratamentul pacientului, acesta este permanent monitorizat, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat în ultimele zile. În continuare, se impune o terapie cu antibiotice”, arată un comunicat al Ministerului Sănătății.
MS mai precizează că, la acest moment, se analizează posibilitatea unui transfer la o clinică specializată din Europa.
Actorul Șerban Ionescu, diagnosticat de aproape un an cu borelioză
Un eveniment de susținere a actorului Șerban Ionescu a fost organizat luni, în fața Teatrului Național București, fiind inițiat de un grup de iubitori ai teatrului românesc.
Inițiativa a luat naștere pe Facebook, unde în 11 mai a fost creată și o pagină specială dedicată lui Șerban Ionescu, oamenii fiind îndemnați să meargă la spectacolul „Dineu cu proști” din 26 mai, ale cărui încasări vor fi folosite pentru tratamentul actorului.
Actorul Șerban Ionescu, diagnosticat de aproape un an cu borelioză, o boală gravă provocată de mușcătura unei căpușe, a declarat în 10 mai, într-un interviu pentru emisiunea „Happy Hour” de la Pro TV, că se află într-o permanentă competiție cu boala.
În emisiune, familia artistului a anunțat că, pe 26 mai, de la ora 11.00, la Teatrul Național București, se va juca spectacolul „Dineu cu proști”, care-l avea pe Șerban Ionescu în distribuție înainte ca acesta să se îmbolnăvească, iar încasările din vânzarea de bilete vor fi folosite pentru tratamentul actorului.
Pentru promovarea acestui spectacol, pe Facebook a fost creată pagina specială „Sprijin pentru Șerban Ionescu”, unde oamenii sunt invitați să fie „alături de actorul Teatrului Național în această luptă nedreaptă cu boala”.
Șerban Ionescu, internat la Spitalul SRI din Balotești, i-a acordat un interviu în exclusivitate lui Cătălin Măruță, pentru emisiunea „Happy Hour”, materialul fiind difuzat în ediția din 10 mai.
Actorul a spus că nu poate să se spele, să mănânce singur și nici să se ridice și să umble, considerând că folosește doar unu la sută din el, dar și-ar dori să se recupereze măcar 40 la sută. De asemenea, are probleme cu vorbirea, respirația și deglutiția, având în permanență nevoie de un însoțitor.
„De șase – șapte luni sunt într-o permanentă competiție cu boala asta. E un musafir neplăcut, am luat-o ca pe o doamnă care s-a îndrăgostit”, a spus actorul.
Problemele au apărut de fapt în urmă cu un an, când a avut un blocaj de umăr, crezând atunci că este o problemă reumatologică. Timp de cinci luni a urmat un tratament bazat pe un cocktail de antibiotice, alături de o dietă strictă.
Borelia Garini este, potrivit actorului, „boala cu 1.000 de fețe”, pentru că în spatele ei se ascund multe alte afecțiuni. Boala atacă membrana neuronală, mielina, afectând astfel mușchii și alte organe.
Astfel, Șerban Ionescu nu poate merge și nu-și poate folosi mâinile, fiind ajutat de mama lui, care are 80 de ani, și de soția sa, actrița Magda Catone, cu care are însă „o relație incertă”, potrivit spuselor actorului.
„Dar gândesc singur. E și un mare avantaj și un mare blestem, pentru că vezi singur cum corabia ta eșuează”, a mai declarat el.
Șerban Ionescu a mai declarat în interviu că un domn i-a promis că îl ajută să meargă să se trateze la o clinică specializată în această boală din Augsburg, Germania, dar stabilirea unui tratament personalizat durează foarte mult. Actorul a mai spus că există în lume 38 de tulpini identificate de Borelia și aproximativ 300 care nu au încă nume.
Totodată, actorul a spus că o dată pe zi îi vin gânduri negre, că s-ar putea să nu mai prindă ziua de mâine, explicând că se poate întâmpla oricând un accident, din cauza complicațiilor bolii. „Moartea e un accident pe care îl așteptăm din prima zi de când ne naștem”, a spus acesta.
Vânătoarea, teatrul și petrecerile care îi plăceau au devenit „amintiri”, a mai spus Șerban Ionescu. Pe de altă parte, actorul a mai spus că i-ar plăcea să scrie un roman de dragoste, inspirat din viața sa, adică despre un bărbat îndrăgostit de o boală.