„Contractul pentru drepturile Champions League e cea mai mare problemă a TVR”, spunea în septembrie anul trecut Alexandru Lăzescu, atunci președinte al postului public, scrie Pro Sport. Gaura reprezentată de transmiterea celei mai importante competiții inter-cluburi era uriașă, iar din reclame, TVR reușea să acopere doar „4-5 la sută din cât costă un meci”. Fără ocolișuri sau procente: „Fiecare partidă din UEFA Champions League pe care o dăm ne aduce o gaură de aproape jumătate de milion de euro”. În urma contractului recent încheiat, TVR a rămas cu pierderi de 37 de milioane, dintre care 15 milioane reprezintă datoria pe care postul o are către UEFA. Problema cu forul continental poate aduce sancțiuni mari pentru televiziunea de stat și există chiar pericolul – într-un caz extrem și, totodată, puțin probabil – ca UEFA să ceară începerea procedurii de faliment pentru TVR. Reprezentanții postului public neagă existența acestei amenințări: „Într-o oarecare măsură, problema datoriei către UEFA a fost rezolvată”, e declarația lui Cristian Nițulescu, membru în Consiliul de Administrație al TVR.
Conform surselor ProSport din piața media, niciun post, până la TVR, nu a avut un bilanț atât de slab în urma transmiterii meciurilor din Liga Campionilor. Nicio televiziune în ultimii 20 de ani nu a pierdut mai mult de 30 la sută din suma plătită pentru această competiție. TVR a sărit de 90 la sută!
Banii vin tot de la români?
Cu toate acestea, TVR a luat o hotărâre care pare să sfideze realitatea financiară a postului! Oficialii instituției și-au manifestat interesul pentru cumpărarea opțiunii rezervată televiziunilor free-to-air și, în ciudat pierderilor uriașe și a datoriei de 15 milioane, sunt gata să mai scoată alte 10 milioane de euro pentru a transmite un meci – cel de marți – din Champions League pentru următorii trei ani! Interesul e confirmat de membrii CA al TVR: „Există o intenție din partea noastră pentru achiziționarea acestor drepturi. Față de precedentul contract, acum sunt alte detalii financiare”. Într-adevăr, actuala opțiune vine, așa cum era normal, la un preț mult mai mic, dar pierderile estimate rămân în continuare uriașe: circa 7-8 milioane de euro pe durata contractului! Scenariul prezentat mai sus nu are cum să stea în picioare însă – din cauza datoriilor neplătite către UEFA – fără sprijinul cuiva. Contractul precedent al TVR a fost perfectat în baza unei scrisori de garanție din partea unei bănci: „RBS, o bancă agreată de UEFA”, confirmă Lăzescu. Acum, această garanție poate veni din partea Guvernului României. „Luăm în calcul această posibilitate”, au explicat surse din televiziunea publică.„Nu este uzual să ceri o scrisoare de garanție Guvernului și va fi complicat ca ea să fie dată. Probabil că UEFA cere acest lucru din cauza crizei actuale”, a continuat fostul președinte al TVR. Și Raluca Turca, președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților consideră „inoportună și hazardată orice discuție despre un nou contract cu UEFA, până când TVR nu prezintă clar situația financiară și măsurile de redresare”.
Au vrut ajutor de la Lupescu
Cum conturile TVR sunt goale, conducătorii din Pangratti au căutat o înțelegere cu UEFA. Conform surselor ProSport, aceștia au apelat inclusiv la Ionuț Lupescu, acum în structurile forului european: „L-au sunat să medieze relația cu UEFA în privința datoriei pe care o au în urma drepturilor pentru Champions League din anii trecuți”. „E o situație disperată”, au spus și oameni din cadrul TVR. Chiar și așa, televiziunea publică e dispusă să dea 15 milioane de euro pentru a transmite timp de 3 ani meciuri dintr-o competiție în care echipele românești au șanse din ce în ce mai mici de calificare.