Prima pagină » Știri » Guvernul face planul pentru introducerea pensiilor speciale. Când va intra în vigoare sistemul

Guvernul face planul pentru introducerea pensiilor speciale. Când va intra în vigoare sistemul

Guvernul face planul pentru introducerea pensiilor speciale. Când va intra în vigoare sistemul
Anunțul a fost făcut chiar în Ajunul Crăciunului

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu (PNL), a anunțat că guvernul intenționează să reînvie sistemul pensiilor speciale pentru anumite categorii profesionale, precum militarii sau polițiștii, introducând pensiile ocupaționale. În plus, în premieră, și agricultorii ar putea beneficia de un sistem special de pensie.

Este vorba despre două propuneri de legi care să schimbe sistemul național de pensii, introducând pensiile ocupaționale. Ministrul Muncii nu a dat un termen clar pentru introducerea acestor sisteme, însă a spus că până în 2016 USL va lucra în acest sens.

La vremea dezbaterii proiectului privind pensiile ocupaționale, mulți parlamentari au fost în favoarea lui, de altfel acesta fiind și adoptat în Parlament, în 2007.

Practic, acest sistem prevedea ca o categorie profesională să își poată înființa propriul fond de pensii, supravegheat și autorizat de sistemul național de supraveghere a pensiilor private. Acest fond urma să funcționeze ca unul privat, făcând investiții care să aducă profit contributorilor. Pensiile provenite din acest sistem ar urma să fie suplimentare față de cele provenite din sistemul public, la care participă toată lumea.

„Avem o propunere de lege care trebuie să intre în funcțiune. Este necesară o perioadă minimă de contribuții, fixată prin lege. Pot face parte din acest sistem agricultorii. Dar orice categorie dintr-un anumit grup profesional care e destul de mare să formeze un sistem va putea să își facă pensii ocupaționale, așa cum sunt cei din sistemul de militarizare, la fel medicii ar putea, dacă doresc să se constituie într-un astfel de sistem, precum și avocații, magistrații”, a declarat ministrul Mariana Câmpeanu, la un post de știri.

În 2010, guvernul PDL condus de Emil Boc a restructurat sistemul public de pensii, eliminând pensiile speciale la care aveau dreptul militarii, cadrele MAI, parlamentarii, magistrații, aviatorii sau diplomații. Această schimbare a survenit de comun acord cu specialiștii Fondului Monetar Internațional, ambele părți fiind de acord că sistemul românesc de pensii nu este sustenabil și riscă să intre în colaps.

Luni dimineață, vicepremierul Liviu Dragnea a confirmat însă că guvernul Ponta intenționează să revină la vechiul sistem, fără a da detalii despre cum ar urma să funcționeze acesta.

„Trebuie să ne uităm cu atenție, să analizăm cu atenție și să le dăm considerația necesară celor care lucrează în structurile Ministerului de Interne. Acești oameni au foarte multe privațiuni. Chiar acum, în această perioadă, jandarmi, polițiști, lucrători din Ministerul de Interne au fost în prima linie în lupta cu zăpezile. De asemenea, ordinea publică și siguranța noastră o așteptăm de la structurile din Ministerul de Interne. Poate trebuie sa ținem cont de lucrul ăsta atunci când facem o analiza în ceea ce privește drepturile salariale și nu numai”, a declarat Liviu Dragnea (PSD), într-o conferință de presă la Guvern.

Agricultorii sunt luați sub aripa statului

În ce privește agricultorii, ministrul Mariana Câmpeanu a explicat că Guvernul vizează introducerea unui sistem similar celui din Franța, dezbătut și în România în 2007, însă eliminat de Guvernul Boc, în urma introducerii sistemului unitar de pensii. Astfel, agricultorii ar urma să contribuie la sistemul de pensii sezonier, în funcție de când câștigă bani din munca lor, iar statul ar urma să pună în numele lor o sumă de bani similară cu cea depusă de ei.

„Exista o propunere de lege specială pentru oamenii care lucrează la sate, nu neapărat numai în agricultură, un sistem care se practică în Franța și care acolo a dat rezultate. Este cel legat de o combinație între contribuția plătită de cel din agricultură și un stimulent care ar veni din partea statului. Dacă o persoană care lucrează în agricultură contribuie cu 10 lei, statul îi mai adaugă încă 10 lei sau 20 de lei. Dacă introducem acele sisteme de pensii pe conturi personale, s-ar putea ca și persoanele care lucrează în agricultură, atunci când își văd bănuțul acolo în contul lui, să înceapă să contribuie”, a spus Mariana Câmpeanu.

Pensiile speciale costau statul român aproximativ 800 de milioane de euro pe an, conform cifrelor avansate de fostul premier Emil Boc. Categoriile profesionale care beneficiau de ele contribuiau la sistemul de pensii o perioadă mult mai scurtă de timp decât restul cetățenilor, în schimb primeau la pensie sume mult mai mari decât contribuția lor. Pensiile erau calculate, în principal, pe baza ultimelor salarii primite, fără să respecte contribuțiile propriu-zise la sistemul de pensii.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului