Prima pagină » Știri » Guvernul îl scoate pe Băsescu din Vila Lac 3. Unde va locui fostul președinte până se renovează reședința din Primăverii

Guvernul îl scoate pe Băsescu din Vila Lac 3. Unde va locui fostul președinte până se renovează reședința din Primăverii

Guvernul îl scoate pe Băsescu din Vila Lac 3. Unde va locui fostul președinte până se renovează reședința din Primăverii
Guvernul a decis să modifice cadrul legal prin introducerea unui articol care permite fostului președinte Traian Băsescu să primească o locuință provizorie până când vila care i-a fost acordată ca reședință va fi renovată, dar procedura va fi reglementată prin intermediul Parlamentului, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă.

El a confirmat că a fost deja redactată o ordonanță de urgență pentru modificarea cadrului legal. Urmare a acestei modificări și după ce îi va fi repartizată locuința provizorie, Băsescu va trebuie să părăsească vila Lac 3.

În urmă cu o lună, Guvernul a decis ca vila RA-APPS din cartierul Primăverii în care a locuit până în acest an Mioara Roman, fosta soție a lui Petre Roman, să îi fie atribuită fostului președinte Traian Băsescu spre utilizare ca reședință.

Imobilul necesită însă unele reparații și lucrări de renovare, care încă sunt în executare.

Conform legii, Traian Băsescu trebuia să părăsească vila Lac 3 în maximum 60 de zile de la încheierea mandatului prezidențial, respectiv până la 21 februarie.

La acel termen, surse oficiale au declarat agenției MEDIAFAX că fostul președinte Traian Băsescu se va muta din vila Lac 3 după ce lucrările de reparație și renovare a vilei care i-a fost atribuită recent de Guvern ca reședință vor fi finalizate.

În decembrie, Guvernul a decis ca președintelui Klaus Iohannis să îi fie acordată Vila Lac 2 drept reședință oficială, acesta urmând însă să folosească imobilul respectiv doar temporar, iar ulterior să se mute în Vila Lac 3, după ce aceasta va fi eliberată de Băsescu.

Legea stabilește că persoanele care au avut calitatea de șef al statului român beneficiază pe durata vieții de folosința gratuită a unei locuințe de protocol, cu destinația de reședință, care cuprinde și un spațiu cu destinația de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar, de o indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată președintelui în exerciți, de pază și protecție, precum și de folosința gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecție și Pază.

Legea mai prevede că locuința de protocol nu poate fi reședința pe care titularul a avut-o ca președinte în funcție.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești