Guvernul impozitează salariile compensatorii ale foștilor membri ai CSA și CNVM. Cum se schimbă schema de conducere a ASF
Numărul de membri din cadrul Consiliului de conducere a Autorității de Supraveghere Financiară va fi redus, iar salariile compensatorii vor fi impozitate cu 85%, astfel de plăți, în cuantum net de câte 230.000 net, fiind deja acordate pentru trei foști membri ai CSA, a afirmat premierul Victor Ponta.
Surse oficiale au declarat că aceste măsuri au fost aprobate prin ordonanță de urgență adoptată în ședința de marți a Guvernului.
Reducere numărului de posturi în conducerea ASF este operată la doar o lună de la înființarea instituției.
„Săptămâna această vom avea o ordonanță de urgență, o să reducem numărul de membri, de la 19 la 11, este clar că intențiile bune au fost înțelese greșit de cei numiți acolo, și o să impozităm cu 85% salariile compensatorii pe care ei și le-au dat tot lor”, a spus Ponta, în ședința de guvern.
El a afirmat că au fost acordate deja astfel de salarii compensatorii, de câte 230.000 euro net, pentru trei foști membri ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), respectiv pentru Dan Constantinescu, Albin Biro și Daniela Popa, fiind înregistrate și alte astfel de cereri.
„Cred că 15% din aceste sume deja reprezintă prea mult. Ideea că pui monopol de stat pe un domeniu, după care te îmbogățești cu obrazul cât mai gros este un lucru care s-a întâmplat de multe ori în România și aș vrea să punem capăt la aceste practici. Am înțeles, e bine să fie plătiți bine, dar totuși salariul din martie de 25.600 euro pentru președintele de la Asigurări, de exemplu, cred că e exagerat și că, dacă sunt atât de performanți acești oameni, își vor găsi în zona privată unde să lucreze și unde, bineînțeles, nu o să-i plătească nimeni cu atât”, a afirmat șeful Guvernului.
Ministrul Finanțelor a anunțat, luni, că Guvernul va aproba, marți, o ordonanță de urgență pentru impozitarea cu 85% a salariilor compensatorii încasate de cei care au făcut parte din consiliile de supraveghere ale fostelor comisii din care s-a format Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Autoritatea a fost înființată prin comasarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
Și premierul a declarat anterior că dorește taxarea cu 85% a salariilor compensatorii pe care și le-au votat membrii fostelor comisii din care s-a înființat Autoritatea de Supraveghere Financiară, arătând că nu este vorba de o impozitare, ci de o „taxă pe obraz gros”.
ASF este condusă în prezent de un consiliu format din 17 membri.
Cele trei foste comisii de supraveghere erau conduse de 19 comisari. Potrivit declarațiilor făcute de premierul Ponta, fostul preșeÂdintele Daniel Tudor al CSA câștiga 188.000 lei pe lună (40.000 euro), Carmen Negoiță, fostul președinte al CNVM – 80.000 lei pe lună (18.000 euro), iar Marian Sârbu, fostul șef al CSSPP , 14.000 euro.
În prezent, Tudor ocupă funcția de vicepreședinte pe asigurări la ASF, iar Sârbu este membru neexecutiv la ASF.
Luând în calcul aceste cifre, rezultă că fostul președinte al CNVM Carmen Negoiță ar putea primi salarii compensatorii de peste 100.000 euro, în timp ce foștii comisari ai CSA vor lua peste 500.000 euro.
Personalul ASF nu este plătit de la bugetul de stat, iar autoritate se autofinanțează.
Salariile compensatorii achitate foștilor conducători ai autorităților comasate în ASF, până la 9 salarii în cazul CNVM sau până la 19 salarii în cazul CSA, au fost plătite de către fostele instituții conform contractelor încheiate la începutul mandatelor cu acestea.
ASF este condusă de Radu RușaÂnu, care primește un salariu de 14.000 de euro pe lună.
Salariul prim-vicepreÂședintelui Daniel Dăianu este de 95% din cel al președintelui, iar cei trei vicepreședinți au un salariu lunar de 90% din salariul președintelui.
Cei 12 membri neexecutivi primesc fiecare câte 3.600 euro pe lună.