Guvernul își asumă mâine răspunderea pentru proiectul votului uninominal

Guvernul își asumă mâine răspunderea pentru proiectul votului uninominal
Guvernul își va asuma mâine răspunderea pentru proiectul votului uninominal, în fața Camerelor parlamentare reunite.
Publicat: 15/02/2012, 11:05
Actualizat: 28/07/2012, 17:06

 

Guvernul își va asuma mâine răspunderea pentru proiectul votului uninominal, în fața Camerelor parlamentare reunite.

Demersul Guvernului are loc în condițiile în care mai există încă două variante de vot uninominal, respectiv cea privind votul uninominal majoritar, în două tururi de scrutin, pentru care președintele Traian Băsescu a convocat deja referendumul, și cea rezultată din Comisia de cod electoral și aflată în dezbaterea Senatului. De altfel președintele Senatului Nicolae Văcăroiu a anunțat că proiectul își va continua traseul parlamentar.

"S-a întocmit raportul de către comisia specială, s-a stabilit ca începând de luni până la sfârșitul săptămânii viitoare să încheiem și să dăm votul pe proiectul de lege. Deci procedura va continua", afirma, miercuri, Văcăroiu.

Executivul a depus, joi, proiectul de lege la Parlament, grupurile parlamentare având termen până sâmbătă, la ora 14.00, pentru a depune amendamente la acest proiect de lege, acestea fiind transmise Guvernului în aceeași zi. Potrivit unui comunicat al Camerei Deputaților, grupurile parlamentare ale acestui for au depus 113 amendamente – 74 de la PSD, 26 de la PC, 7 de la UDMR, 6 de la grupul minorităților.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...