Prima pagină » Știri » Guvernul pregătește o nouă lege a salarizării. Cât ar urma să câștige președintele și premierul

Guvernul pregătește o nouă lege a salarizării. Cât ar urma să câștige președintele și premierul

Guvernul pregătește o nouă lege a salarizării. Cât ar urma să câștige președintele și premierul
Președintele, premierul și șefii Parlamentului ar urma să primească un salariu mai mare de la 1 ianuarie 2016, scrie Știrile ProTV. Ministerul Muncii deja lucrează la o nouă lege a salarizării.

Legea salarizării va fi modificată chiar în vara aceasta, a anunțat ministrul Muncii, Rovana Plumb. Și, potrivit Știrile ProTV, președintele, premierul și președinții celor două Camere ale Parlamentului ar urma să aibă salarii duble chiar de anul viitor.

Salariul minim pe economie ar urma să ajungă la 1.200 de lei, în timp ce maximul la stat va fi de 18 ori mai mare, adică aproximativ 22.000 de lei. În medie, creșterea salarială pentru ceilalți bugetari ar fi de 30%.

Legea nu este încă pregătită, ministrul Muncii susținând că în vara aceasta va fi stabilit un calendar de discuții cu ordonatorii de credite și partenerii sociali, astfel încât, la final, să „se elimine suprapunerea salariilor între diferitele clase”.

Rovana Plumb a adăugat că „s-a stabilit deja cu instituțiile financiare internaționale principiile și criteriile în baza cărora se vor formula anexele pe fiecare sector de activitate”.

Potrivit aceleiași surse, cel mai mare salariu din România ar urma să-l primească președintele, premierul, șefii Camerei Deputaților și al Senatului și președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. În prezent, ei primesc maximum 9.600 de lei, iar dacă noua lege va fi modificată, ar primi 21.600 de lei lunar.

Dacă în 2010, salariul minim pe economie era de 600 de lei, acum, de la 1 iulie 2015, a urcat la 1.050 de lei. Acesta ar urma să fie majorat cu încă 150 de lei de la 1 ianuarie 2016.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme